Viata inainte de bebe

Cu ce a fost diferită cea de-a doua sarcină față de prima

Răspunsul ar fi că TOT A FOST DIFERIT. Mai puțin stările de rău din primul trimestru de sarcină. Acelea s-au păstrat. În rest, fiecare sarcină a fost unică în felul său.

Prima sarcină s-a întâmplat imediat, nu am avut nevoie de prea multe încercări. Venea după două operații destul de grele avute cu câteva luni în urmă care mă marcaseră foarte mult fizic, dar și psihic. Sarcina a venit ca o rază de speranță.

Cea de-a doua sarcină nu s-a întâmplat chiar imediat. A venit după o lună, două de încercări. Și ea a venit după o durere imensă sufletească mai mult decât fizică, pierderea unei alte sarcini cu câteva luni în urmă. Deci aceasta a fost cea de-a treia, dacă stau să le număr. Normal că și ea a fost rază de lumină care m-a scos dintr-o depresie în care mă adânceam încet, încet.

În prima sarcină am fost optimistă tot timpul, totul a decurs minunat din punct de vedere medical. Au fost foarte multe noutăți, senzații, mișcările bebelușului, ideea că cineva crește și se dezvoltă în interiorul meu, conexiunea care se crea între noi două.

În cea de-a doua sarcină am pornit puțin panicată, după o sarcină pierdută. Undeva îmi încolțise ideea că o voi pierde și pe aceasta. Am trecut prin multe încercări privind sănătatea mea și până prin trimestrul 3 pierderea sarcinii a fost o frustrare constantă pentru mine. Deși cunoșteam cam ce va urma, primele mișcări ale bebelușului au fost la fel de speciale.

Cele două sarcini au venit la diferență de aproximativ 4 ani. Normal că în prima sarcină eram mai tânără, cu mai multă energie și mai plină de viață. În cea de-a doua veneam deja cu aproape 4 ani de nopți dormite sau nu, de alergat după copil, de iubire necondiționată primită.

În prima sarcină am pornit de la 53 kg, după grețurile din primul trimestru am slăbit un kilogram și în final până când am născut am avut 68 kg. În cea de-a doua sarcină am pornit cu 57 kg, după grețurile din primul trimestru am slăbit 5 kilograme (deci tot la 52 am ajuns) și la finalul sarcinii am ajuns la 67 kg.

În prima sarcină cred că am răcit o singură dată. Și atât. În cea de-a doua sarcină: mi-a luat-o tiroida razna, am răcit îngrozitor, am făcut o infecție urinară, am răcit iar, de data aceasta am avut o viroză care m-a ținut cam 2 luni și totul s-a finalizat cu pandemia de covid-19. Bine că nu am luat și virusul…

În prima sarcină aveam griji legate de naștere și de cum va decurge. Mergeam foarte des la controale și la ecografii. În cea de-a doua sarcină am avut parte de susținerea și ajutorul aceluiași medic minunat. Știam cum va decurge, dar la grijile legate de naștere s-au adăugat și grijile legate de NAȘTERE ÎN VÂRFUL PANDEMIEI. Ecografiile au fost mai rare, iar în pandemie și controalele la fel.

În prima sarcină m-am plimbat în concedii în trimestrul 2 și în trimestrul 3 m-am relaxat acasă și am pregătit/cumpărat tot pentru bebeluș. În trimestrul 3 am vizitat multe muzee, m-am plimbat prin parc, am ieșit cu prietenii, am fost la munte evenimente.

În cea de-a doua sarcină în trimestrul 2 am zăcut de la răceala prelungită și în trimestrul 3 am petrecut timp în autoizolare alături de copilul de 4 ani. Deci 0 odihnă. Noroc că aveam cam tot de la primul copil și nu a trebuit să facem multe cumpărături. Iar ce cumpărături am făcut, am făcut online. În rest, toate planurile mele de relaxare, tramente faciale, muzee și parcuri s-au dus pe apa sâmbetei pentru că totul s-a închis din cauza pandemiei.

În schimb, în cea de-a doua sarcină am avut multe beneficii de care nu am avut parte în prima: program redus de lucru de 6 ore, Vouchere Materna, iubirea unui omuleț micuț în viața mea care este mai încântată față de noi toți de frățior.

Prima fetiță s-a născut natural, a avut 3.5 kg și 52 cm și este de atunci iubrea mea cea mai mare. Băiețelul s-a născut tot natural, a cântărit 3,470 kg, a măsurat 51 cm și mi-am dat seama că poți avea mai multe iubiri mari în același timp. 🙂

În prima sarcină nu aveam blog, dar cea de-a doua a fost documentată săptămânal la rubrica viața înainte de bebe.:)

Sursa foto: pixabay.com

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.