➤ Scutece pentru bebeluși – Top 10 variante personale

Cum găsim cele mai bune scutece pentru bebeluși

Pentru a găsi cele mai bune scutece, trebuie să încercați cât mai multe variante, nu există o variantă universal valabilă. Noi am încercat până acum: scutece Pampers, scutece Huggies, Puffies, Seventh Generation, scutece Lupilu de la Lidl și multe altele. Evident că fiecare copil are anumite preferințe și începând cu vârstă de 1 an începe să vă dea de înțeles că nu-i place un anumit scutec. La 2 ani deja refuza să mai poarte anumite scutece. Fiindcă răspunsul diferă de la bebe la bebe trebuie să găsiți scutece comode care să nu atace pielea acestora.

Trebuie să urmăriți dacă sunt eficiente împotriva scurgerilor laterale și cât lichid pot să absoarbă. Noi, de exemplu, eram la început fani ai scutecelor Pampers, dar când am schimbat numărul au început să aibă un miros puternic de medicamente. Am trecut la scutece Huggies și totul a fost în regulă până când au început să nu mai rețină tot lichidul. Am folosit o perioadă scutecele Seventh Generation, erau foarte bune însă și cele mai scumpe de pe piață. Într-un final, am ajuns să folosim scutece Lupilu, care îndeplinesc toate cerințele noastre și sunt și foarte ieftine (pentru grupa 4 un scutec este sub 50 bani).

Top 10 scutece de unică folosință

Scutece Lupilu (Lidl) Scutece Maxi

  • momentan sunt scutecele preferate ale Anei, sperăm să fie ultimele folosite de ea
  • scutece marcă proprie Lidl foarte avantajoase economic, la promoție ajung sub 50 bani bucata
  • au benzi elastice pentru a nu strânge bebelușul și păstrează pielea uscată pană la 12 ore
  • textură moale și fină iar interiorul conține granule ce absorb și rețin lichidul
  • strat suplimentar ce păstrează lichidul în interior, nu am avut probleme cu scurgeri
  • singurul dezavantaj este că nu putem comanda online scutece Lupilu
  • mai jos puteti vedea ce produse foloseste Ana pe luna in mod normal

Pampers Premium Care Nou Născut

  • noi am fost mulțumiți de ei și am comandat de fiecare dată când am prins o oferta emag
  • scutece de unică folosință premium mărimea nr 1, noi am urmărit promoțiile pe emag și le-am găsit cu mult sub 1 leu bucata
  • sunt unisex, pachetul are 108 bucăți deci 3 pachete pe lună sunt suficiente
  • sunt dotate cu 3 canale absorbante, greutate nou născuți 2–5 kg
  • stratul este absorbant unic de tipul Premium Care cu indicator de umezeală

Huggies Ultra Confort Giga Pack 3

  • sunt scutece de unică folosință premium, am folosit o perioadă bună de timp mărimea nr 3
  • pachetul are 188 de bucăți și sunt versiuni diferite pentru fete/băieți (roz/albastru)
  • intervalul de greutate 5–9 kg iar Ana a stat ceva timp la greutatea de 8 kilograme
  • suprafață specială Dry Touch extra moale, benzi laterale elastice, în linie cu toate versiunile premium de scutece
  • fiindcă Ana se apropia de limita de greutate începea să nu mai țină bine lichidul peste noapte și o și strângea, deși ea este o fetiță slăbuță.
  • am schimbat numărul, dar Ana nu l-a apreciat la fel așa că am încercat altă marcă
  • mai jos puteți vedea ce produse folosea Ana când avea 1 an

Pufies Baby Art 4 Maxi Pack

  • scutece de unică folosință cu diverse modele artistice, fac parte din colectia Baby Art
  • Anei i-au plăcut foarte mult, problema era că după un timp voia să folosească doar pe cei cu un crocodil pictat
  • din punct de vedere economic sunt o alegere foarte bună, fără promoții i-am găsit mereu la 70-80 de bani
  • un pachet are 176 de bucăți, sunt unisex, interval greutate 7–14 kg
  • au extra protecție împotriva scurgerilor iar modele artistice sunt chiar interesante

Babylino Sensitive 3

  • sunt scutece de unică folosință ecologice unisex
  • noi am folost mărimea 3, aveau 22 de bucăți pentru interval greutate 4 – 9 kg
  • pentru Ana am folosit doar câteva pachete înainte de a trece la scutece Lupilu
  • consider că sunt de foarte bună calitate dar preferăm unele cu un preț mai scăzut
  • sunt recomandate de Societatea Grecească de Pediatrie, au tehnologie Dry Matrix

Scutece ecologice Seventh Generation

  • am primit spre testare 2 pachete când Ana avea 1 an și jumătate
  • din câte scutece a folosit Ana, dacă nu sunt pe primul loc atunci sigur sunt în top 3
  • au ultra absorbant realizat din resurse regenerabile și sunt fabricate în SUA
  • 0% clor, loțiuni sau parfumuri, decupaj în jurul ombilicului
  • protecție premium împotriva scurgerilor, se fixează foarte ușor iar un pachet are 31 bucăți
  • singurul dezavantaj al acestei mărci pentru noi a fost prețul

Scutece chiloțel Pampers Pants

  • am prins la ofertă câteva pachete iar Ana a fost foarte bucuroasă de noul model
  • atât de bucuroasă încât nu voia să-i mai folosească pe cei normal (bine că-i mai schimbam noaptea când dormea)
  • foarte ușor de pus fiindcă doar se trag în sus, foarte ușor de scos pentru că se rup lateralele
  • puțin incomod dacă face pipi fix înainte de culcare, trebuie dați jos pantalonii pentru a pune alții noi
  • am fost plăcut surprins să văd că Ana nu și-i poate da jos singură (rupe), aveam ceva emoții
  • extra protecție la scurgeri laterale, oferă până la 12 ore de protecție

Pachet promo Happy scutece

  • de obicei i-am prins cu reduceri foarte mari, undeva la 40%
  • în principiu am fost mulțumiți de ei, nimic de reproșat, un scutec standard
  • tehnologie Sistem confort 360° și sistem de prindere elastic
  • minimizează riscul apariției iritațiilor prin distribuție uniformă a umezelii
  • țesut absorbant cu formă anatomica, se mulează bine pe corp
  • probabil se observa din poze ca servetelele ei umede preferate sunt de la Happy

Scutece Chicco Dry Fit Advanced Junior

  • am primit pachete cadou când cumpărat diverse produse de la ei
  • nu am nimic de reproșat, dar nu am trecut la această marcă fiindcă Ana avea deja alte preferințe
  • scutece premium subțiri și ușor de purtat ce asigură absorbție maximă (strat ultra-absorbant)
  • au bariere laterale moi ce protejează la scurgeri laterale și multiple straturi pentru a păstră pielea uscată
  • decorate cu diverse animale în funcție de vârstă, testate dermatologic
  • până acum nu am întâlnit promoții la ei, probabil fiindcă se găsesc doar pe siteul celor de la Chicco

Scutece Pampers Pure Protection Nr 3

  • scutece ecologice premium realizate din bumbac
  • am găsit la promoție de Black friday acum 1 an și am fost mulțumiți de ele
  • fără albire cu clor, dețin certificare STANDARD 100 a OEKO-TEX®
  • au indicator de umezeală, la fel ca majoritatea variantelor de la Pampers
  • modele artistice pentru fiecare grupă de vârstă, similare cu cele de la Pufies

Cum cumpărăm scutece la promotie

Pentru noi răspunsul a fost să urmărim sectiunea de oferte pe emag. Am urmărit diverse promoții și am cumpărat scutece la ofertă. Pentru fiecare număr există un preț mediu per scutec pe care îl găsești în magazine în mod uzual. De exemplu, dacă o cutie de scutece Huggies numărul 2 are 150 bucăți și costă 125 lei, atunci prețul unui scutrc este 83 bani. Asta înseamnă că oricând pot să mă duc în supermarket și să cumpăr la acest preț. Când apărea o ofertă la scutece Huggies cu 50 bani bucata, atunci luam pentru următoarele 2 luni, adică 5-6 cutii, scuteam 250 lei și scăpam și de transportul lor din supermarket până acasă. Dacă vedeam o ofertă pampers la altă marcă atunci luam doar 1 cutie maxim 2 pentru a-i testa. De multe ori am prins pampersi premium (în mod normal prețul era peste 1 RON per bucată) la preț de pampersi normali. Mai jos un exmplu cu scutece cumpărate de noi la ofertă.

În ultima perioadă au apărut și extra reduceri. Pe lângă reducerea uzuală de 20-40% mai apare și o extra reducere, in general de 15%, de care poți beneficia dacă introduci un cod. Probabil mulți nu sunt atenți sau cred că emag va aplica reducerea dar nu este cazul. Codul este undeva în josul paginii, decât dai copy paste și adaugi în secțiunea ‘Adauga voucher’ înainte să faci plata.

Un alt mod pentru noi de a beneficia de ofertă pampers era să folosim cardul de loialitate al supermarketului. Noi mergem în Cora săptămânal, câteodată aveau reduceri speciale la anumite articole de copii printre care și scutece de unică folosință. Reducerea este de 20% și primești un bon valoric pentru suma redusă. Principiul cred că se aplică la fiecare supermaket, trebuie doar să aveți răbdare și să fiți mereu pregătiți să măriți stocul de scutece.

Voi ce alte mărci de scutece ați încercat și v-au plăcut ? Ați folosit și alte mărci în afară de cele clasice? Foloseste cineva scutece refolosibile? Noi am fost surpinsi sa vedem cât de buni sunt cei de la Lidl, scutece Lupilu. Nu ne asteptam să rămanem de mai bine de 9 luni la această marcă.

Article Snippet
Top 10 scutece de unică folosință folosite de Ana
Article Name
Top 10 scutece de unică folosință folosite de Ana
Description
Modalitati de a cumpara scutece la oferta si un Top 10 al scutecelor folosite de Ana.
Carmen
Publisher Name
Viata dupa bebe
Publisher Logo

6 thoughts on “➤ Scutece pentru bebeluși – Top 10 variante personale”

  1. Pe emag ma uit si eu periodic pentru reduceri. Cumpar mereu cand sunt reduceri de minim 40% pentru cateva luni. Foarte comod, oricum sunt acasa cu bebe, scutesc locul din portbagaj cand fac cumparaturile saptamanale 🙂

    1. Pe acelasi principiu mergem si noi, comandam online si oricum este cineva acasa cu bebele. In supermarket doar ne uitam la preturi, sa stim per bucata care este media(de ex 0.75 ron pentrui numarul 4).

  2. Ce pampers folositi pt bebeii voștri?eu folosesc pampers active 12.sibt cele mai bune.am încercat mai multe dar astea sunt cele mai bune.pielea e uscata și după 12ore garantat.

  3. Și eu le-am încercat pe toate la primul copil. Absolut tot ce de găsea pe piața. Inclusiv unele turcești, execrabile.
    Dar pana la urma am rămas la lupilu.
    Acum, la al doilea, am început cu Happy (de care știam ca eram incantata) și cu Pampers (găsisem cele doua marci la un super preț de black Friday)… Și acum am revenit tot la lupilu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.