saptamana 24 de sarcina

➤ Viața înainte de bebe: Săptămâna 24 de sarcină

Abia în prima zi din saptamana 24 de sarcina am reușit să merg la programarea pentru ecografia de trimestrul 2 de sarcină. Medicul meu ginecolog mi-a recomandat un specialist pentru această ecografie, iar locurile la dânsul se ocupă imediat. Mi-am făcut programare cu vreo două luni înainte, pe baza abonamentului meu la clinica privată. Este un singur loc la abonament pe zi, restul se plătesc (640 lei ecografia).

Am ajuns cu vreo 30 de minute înainte, să nu îmi pierd locul la ecografie. Am intrat la ecografie, medicul a măsurat ce se putea măsura, dar bebele stătea cu spatele. Și așa a stat toată ecografia. Pentru a-i putea vedea inima și restul organelor am fost sfătuită să consum cât mai mult zahăr. Un corn cu ciocolată, o ciocolată cu rom și un suc mai târziu, am revenit la ecografie. Bebele tot cu spatele. Am mai băut un suc. Am mai așteptat o oră să termine ecografia celeilalte viitoare mămici și iar am intrat. A treia oară s-a întors puțin pe o parte. După 3 ore și jumătate de stat la clinică și 3 ecografii, bebele pare să fie ok. Pentru interpretarea ecografiei trebuia plătit separat (150 lei), așa că am preferat să merg câteva zile mai târziu la medicul meu (pe baza abonamentului) pentru un control și interpretare.

gustare pentru ecografia din saptamana 24 de sarcina

Medicul mi-a spus că bebele este bine din punct de vedere ecografic. Eu îl simt mai jos față de cum o simțeam pe Ana și mi-a spus că este normal ca la a doua sarcină să simt bebelușul mai jos.

Mi-a prelevat secreții pentru a fi examinate și mi-a dat de făcut analize de sânge, de urină și testul de toleranță la glucoză, specifice trimestrului II de sarcină. Am fost la recoltare pentru analizele de sânge și urocultură.

excursie la casa experimentelor in saptamana 24 de sarcina

În weekendul din saptamana 24 de sarcina am fost la Casa Experimentelor, un loc plăcut de a petrece câteva ore alături de cei mici. Au multe activități pe care cei mici le pot face. Este o încăpere dedicată electricității și lui Tesla. Noi am văzut în vară muzeul lui Tesla din Belgrad și aș putea spune că experimentele de aici sunt similare. Anei i-a plăcut să cânte la pian cu picioarele, să pedaleleze o bicicletă pentru a produce energie și multe altele.

casa experimentelor din bucuresti

Eu am rămas cu o tuse deranjantă după răceala de săptămâna trecută. La recomandarea medicului, iau Stodal. Nu pot spune că are mare efect. Mă deprimă când aud restul familiei tușind, deși ei s-au îmbolnăvit cu 4 zile înaintea mea… mă gândesc că va mai dura și la mine 4 zile sau mai mult. Pentru că ei au luat tratament corespunzător răcelii, nu ceaiuri și NIMIC ce poți lua când ești însărcinată.

Mi s-a cedat locul în Metrou pentru prima dată în sarcina asta. Este bine și la 6 luni de sarcină. Până acum, am luat 3 kg în cele 24 de săptămâni de sarcină.

distractie in casa experimentelor

Am fost să depun documentele pentru cea de-a doua tranșă de vouchere materna, respectiv o copie după ultima ecografie și o adeverință de la medicul ginecolog prin care se atestă că sunt însărcinată în 24 de săptămâni. Am lăsat documentele, dar nu mai aveau vouchere pe stoc. Mi-au promis că mă vor suna când vor primi vouchere.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.