carti citite

📖 Cărți citite în lunile februarie – martie 2021

📖 Știți cărțile pe care le citiți și parcă nu se mai termină? Sau când începeți să le citiți vă vin tot felul de idei de a face orice altceva în loc de a le citi? Pentru mine, asta înseamnă că o carte nu mi se potrivește. Pur și simplu nu rezonez neapărat cu ea. Dar cum sunt genul de persoană care duce la bun sfârșit (cam) orice își propune (până la urmă), citesc și acea carte. Cam asta am pățit cu “Banii – stăpânește jocul” de Tony Robbins. Am început-o prin ianuarie și am terminat-o la final de martie. Între timp am mai citit “Cel care mă așteaptă” de Parinoush Saniee și am scris o mulțime de articole. Nu știu dacă ați remarcat, dar în luna februarie am scris destul de mult. 😂😂 Iar acum nu mai scriu pentru că am descoperit o carte ce îmi place “Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell (sunt la volumul 2).

“Banii – stăpânește jocul” – Tony Robbins

carti citite

📖 “Banii – stăpânește jocul” de Tony Robbins este una dintre cărțile de dezvoltare personală pe care i le-am făcut cadou soțului de-a lungul timpului. Dacă tot am dat banii pe ea, am zis să o citesc și eu. Deși nu sunt mare amatoare de cărți de dezvoltare personală și nici cele aproape 800 de pagini nu mă atrăgeau foarte mult. Este o carte pe care am citit-o greu, am început-o în luna ianuarie, am lăsat-o, am continuat și tot așa.

📖 Din punctul meu de vedere, este multă vorbărie inutilă și repetitivă în cadrul cărții. Puteau fi expuse aceleași idei și în jumătate de conținut. În așa multe pagini sunt idei cu care rezonez și idei cu care nu rezonez. O idee cu care rezonez este să fim buni cu cei din jur, să ajutăm atunci când putem, să donăm. Sunt prezentate într-un mod plăcut multe noțiuni despre fondurile mutuale. Autorul spune ce se întâmplă în spatele fondurilor de investiții. Mi-ar fi fost utile înainte de a ține contabilitatea anumitor fonduri aceste informații. :)) Glumesc. Dar eu cu asta mă ocup. Lucrez în domeniul financiar.

” În această carte, îți voi arăta cum să creezi un flux garantat de venit pentru toată durata vieții. Un salariu pe viață fără să mai fie vreodată nevoie să muncești.”

“Cel care mă așteaptă” – Parinoush Saniee

carti citite

📖 “Cel care mă așteaptă” – Parinoush Saniee. Când eram în primul concediu de creștere copil (în urmă cu 5 ani), am citit o carte a acestei autoare care m-a bulversat “Tatăl celuilalt copil”. În mediul online, este foarte lăudată și această carte. Așa că am început să o citesc cu gândul că nu o voi mai lăsa din mână până la final. (În limita timpului și a somnului copiilor). Evident, așa a fost.

📖 Acțiunea cărții se petrece în Teheran în urmă cu ceva zeci bune de ani. Este povestea tulburătoare a unei femei de religie musulmană dintr-o familie care ține la tradiții. Ea povestește despre prima ei dragoste inocentă, despre reacția bruatală a familiei și despre căsătoria rapidă și aranjată cu un necunoscut.  Valorile familiilor musulmane sunt altele față de valorile noastre, comportamentul și libertatea oferită fetelor din aceste familii este total diferită față de ce știm noi. Este o poveste grea, apăsătoare, dar pe care vrei să o citești cât mai repede să vezi dacă are sau nu happy-end. Eu nu vă zic.

“Masuud era mereu zâmbitor și binedispus și se arunca în brațele tuturor. Devenea cu fiecare zi tot mai dulce și mai bun. Se arunca de gâtul meu cu mânuțele lui, mă pupa și mă mușca de față cu cei câțiva dințisori ai lui. Era ca și cum ar fi vrut să mă mănânce din iubire și manifestările lui afective mi se păreau minunate: nu reușeam să îmi amintesc o singură dată când Siamak reușise să-și exprime față de mine dragostea lui în același mod, nici măcar când era foarte mic. Continuam să mă întreb cum pot fi doi frați atât de diferiți…”

“Pe aripile vântului *” – Margaret Mitchell

carti citite

📖 “Pe aripile vântului *” – Margaret Mitchell. Am văzut filmul prin liceu și de atunci mi-am propus să citesc și cartea. Dar cum eu îmi propun să citesc sute de cărți (am liste peste liste fâcute) abia acum i-a sosit rândul.

📖 O carte de dragoste și război plăcut și ușor de citit. În timpul Războiului civil american și al Reconstrucției, tănăra și frumoasa Scarlett O’Harra își trăiește viața. Se îndrăgostește, seduce, se gândește doar la ea și deloca sentimentele celor din jur.

– O, tată, strigă Scarlett nerăbdătoare, dacă l-aș lua de bărbat s-ar schimba toate!

– Nu mai spune! (…) Atunci nu știi mare lucru despre bărbați… Nicio femeie n-a reușit să schimbe caracterul bărbatului ei.”

📖 După cum spuneam, nu m-a prins foarte mult cartea de dezvoltare personală, dar romanele de dragoste mi-au plăcut mult. Se citesc repede, te relaxează, sunt exemple de femei puternice de la care ai ce învăța. Sau poți învăța să nu faci ca ele 🙂 Voi ce ați mai citit demn de trecut pe o listă de lectură lunile acestea?

2 thoughts on “📖 Cărți citite în lunile februarie – martie 2021”

  1. Pe cea cu banii nu am citit-o. Restul 🥰. Banii – O pun pe lista de rezerve, ca pare greoaie şi nu am dispoibilitate acum pentru tematici de acest fel.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.