bebe 8 luni

8 luni cu bebe

  • 5 min read

Pe 28 decembrie, bebe a împlinit 8 luni. Tot pe 28 decembrie Ana a împlinit 5 ani. Așa că ziua a fost despre ea. Mă bucur că sunt născuți ambii pe aceeași dată, așa cu siguranță nu o vom uita. :)) Bebe este foarte activ, s-a dezvoltat mult față de luna trecută și a devenit din ce în ce mai simpatic și mai solicitant. Dar să le luăm pe rând…

Se deplasează singur unde vrea prin târâre și prin rostogolire. Am început să facem mici exerciții cu el prin casă pentru a-i încuraja mersul de-a bușilea. Stă foarte bine în fund și pare să îi placă să stea așa. Dacă își dorește ceva se întinde după acel obiect sau gângurește înspre el. Ne zâmbește nouă mereu și a început să plângă la unele persoane străine pentru el.

Bonprix

Îi place să se joace la masă un joc în care el aruncă orice pe jos, iar eu îi dau. În principiu lingura 🙂 Îl las să se joace cu o altă lingură, nu cu cea cu care îl hrănesc. Are zile în care mănâncă destul de ok (un castron de 200 de grame) și zile în care abia deschide gura pentru câteva lingurițe de mâncare. Îi plac fructele și carnea. Până la 8 luni a avut 2 mese (fructe simple sau cu brânză și legume simple sau cu carne/ou/brânză). Începând de la 8 luni îi voi introduce și cea de-a treia masă. Îi place mult să bea apă. Când ne vede pe noi că bem, cere și el. Îi dau maxim 200 ml de apă pe zi. Nu vreau să exagerăm cu apa. Din ce bea, multă este și scuipată.

8 luni

Are o mulțime de jucării. Are foarte multe moștenite de la sora lui. Dar primește și bebe multe jucării noi. Îi plac mult cele cu sunete, îi place un volan care cântă, o rățușcă pe care sunt puse cerculețe de diferite mărimi, cărțile de povești cu sunete, baloanele, pianele, cuburile cu activități. Îi place mult să analizeze șuruburile jucăriilor, să le întoarcă pe spate și să se uite la ele, să apese diferite butoane. Iar când Ana scoate câte o jucărie nouă (pentru el) din dulap, mai are puțin și sare pe ea.

I-au ieșit primii 2 dinți de jos pe care i-am simțit la fel de rău ca el. Multe nopți înainte a fost agitat, s-a trezit din oră în oră. Ziua a fost foarte mârâit. Am avut și un episod mai puțin plăcut în care a făcut febră mare (peste 39), avea mai multe simptome de viroză și m-am cam panicat. Am fost la medic care ne-a recomandat o testare de urgență pentru COVID-19. Testul a ieșit negativ, copilul și-a revenit și tot nu am aflat ce a avut.

8 luni

Am fost cu el și la un control de rutină oftalmologic, să ne asigurăm că totul este ok. Acest tip de control este recomandat după 6 luni. Pur și simplu medicul a măsurat cu un aparat diferiți parametri apoi i-a testat puțin reacțiile. Totul a durat câteva minute, a fost ok.

Bonprix

Bebe cântărește 8,3 kilograme și măsoară 73 de centrimetri.

Bebe a avut parte de primele sărbători. Nu prea a înțeles el mare lucru, dar a fost încântat. Este fascinat de brad. Mai ia mereu câte un globuleț și se joacă cu el. S-ar înfige și în instalații dar nu este lăsat. Dar îi plac mult luminițele.

bebe 8 luni

Îi place foarte mult să stea în brațe și în prezența cuiva. Plânge dacă îl las singur. Ceea ce este destul de dificil și de solicitant pentru mine. Timpul în care pot face câte ceva este când doarme. Are tot 3 somnuri pe zi. Acestea durează între 20 de minute și 2 ore maxim. Adoarme la sân sau legănat. Depinde de noroc. Stă treaz cam două ore apoi i se face somn. Seara îl adorm în jur de 8 iar dimineața se trezește între 6 și 8. Are multiple treziri noaptea pentru a mânca. Tot la 2 ore. Refuză să mai doarmă sau să mai stea în pătuț. Pur și simplu plânge doar când îl pun acolo.

8 luni

Părul i-a crescut destul de lung. Multe persoane mă felicită încă pentru fetiță. Mai ales când îl îmbrac în roșu. :)) Bebe a participat activ la crearea unor felicitări simpatice de Crăciun pentru bunici. Am făcut un calendar advent cu peste 24 idei de activități pentru copii și a participat și bebe la ce a putut.

bebe 8 luni

Iar dacă vreți puțin amuzament puteți citi Viața înainte de bebe vs. Viața după bebe – Ediția de Sărbători

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.