Distonoplant

🌈 Sursele mele de liniște

  • 5 min read

🌈 Eu funcționez pe două moduri: ori sunt în priză și agitată, ori sunt zen și liniștită. Nu prea există cale de mijloc, oricât aș încerca. Sincer, nici nu știu pe care îl prefer. Când sunt în priză, rezolv cele 1000 de lucruri de pe lista de “to do”, dar sunt neliniștită și grăbită. Când sunt zen, sunt mama fun. Mă bucur de perioada de concediu de creștere copil și sunt fericită că am scăpat de stresul cauzat voluntar sau involuntar de job. 

🌈 Care sunt sursele mele de liniște

🌈 Familia – familia este sursa mea de liniște dar și sursa mea de agitație de multe ori. Cred că înțelegeți la ce mă refer. :)) În majoritatea timpului mă relaxez petrecând timp cu ei. Îmi place să mă joc alături de copii, mă bucur și eu ca un copil de fiecare jucărie nouă de-a lor, de fiecare mic succes, de fiecare pas făcut înainte de către ei.

Distonoplant

🌈 Natura – mă relaxează plimbările în natură. Mai ales când descoperim locuri noi și simțim aerul curat în fiecare particulă a corpului nostru. În București locuim lângă parc așa că încercăm să ieșim zilnic.

🌈 Lectura – de când am învățat să citesc, doar asta am făcut. Dacă a trecut o zi și nu am citit câteva pagini, simt că îmi lipsește ceva. 

🌈 Masajul și momentele de răsfăț – mă relaxează foarte mult masajul. Aș merge zilnic dacă timpul mi-ar permite. De fapt, mă relaxează să merg la salon pentru tot felul de proceduri: manichiură, tratamente faciale, tratamente corporale… orice.

🌈 Timpul cu mine –  de când am devenit mamă, timpul cu mine este limitat. De când am 2 copii, timpul cu mine este și mai limitat. Sunt zile în care se apropie de 0. Așa că apreciez momentele în care sunt doar eu cu mine și cu gândurile mele. 

Distonoplant

🌈 Distonoplant, aliatul natural în vremuri de neliniște. Produse din plante 100%, medicinale, prelucrate cu grijă prin tehnologii proprii de Fares Orăștie. Gama Distonoplant cuprinde capsule, ulei de țip roll-on și ceai la pungă și pliculețe. Produsele acționează eficient și nu provoacă somnolență sau dependență și nu influențează conducerea autovehiculelor. Eu ador roll-on-ul. Pe lângă faptul că miroase frumos (conține uleiuri esențiale de lavandă, bergamotă, lemongras și tămâie printre altele) chiar are un efect relaxant. Este un produs de avut mereu în geantă și de aplicat la încheietura mâinii în situații tensionate. *Capsulele  și ceaiul nu sunt recomandate femeilor însărcinate, dar mamele care alăptează le pot consuma* 

🌈 Pictura și coloratul – îmi place mult să pictez și să colorez cu Ana. Este una dintre activitățile ei preferate așa că este win-win. Am scris despre pictură prin tehnica pouring, acum lucrăm la un tablou de pictat pe numere, tot de la ProfiArt. Am colorat pe numere, acum am trecut la pictură. Este un tablou migălos, dar sunt convinsă că rezultatul va fi pe măsură. Ana pe de o parte se vaită că numerele sunt cam mici, pe de alta se întreabă unde îl vom așeza în casă. Sau mai bine zis, unde în camera ei? Fiecare își alege un număr și pictăm. Super relaxant.

Distonoplant

🌈 Scrisul  – pentru mine scrisul este terapie. Chiar acum când scriu acest articol despre lucrurile care îmi aduc liniștea, mă simt mai liniștită. M-am dat și cu roll-on Distonoplant  deci este o combinație. 🙂

🌈 Prietenii –  o ieșire cu prietenii mă încarcă de energie pozitivă și îmi dă un alt vibe. A fost mai dificil în pandemie, dar recuperăm.

🌈 Ție ce îți aduce liniștea? 

5 thoughts on “🌈 Sursele mele de liniște”

  1. Depinde de cat de agitata sunt. In mod normal astept sa-mi treaca de la sine. Dar daca nu, atiunci o jumatate de diazepam, si dorm linistita o noapte lunga, neintoarsa apoi dimineata sunt somnoroasa bine de tot, dar imi trece starea aia de nervi..

  2. Suna foarte bine, mi-ar placea si mie sa incerc produsul de la Fares. Eu ma relaxez dava ma rog. Daca se intampla, dintrun motiv sau altul, sa sar peste rugaciunile zilnice, totul se destrama in jurul meu vazand cu ochii…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.