Septona

📜Șervețelele umede, un produs indispensabil în viața noastră

📜 Cred că am descoperit șervețelele umede prin liceu, dar în facultate, în momentul în care am venit singură în București, le-am descoperit la adevărata lor valoare. Îmi curățam cu ele camera, încălțămintea, hainele negre pătate de deodorant, telefonul, mă demachiam, you name it. De atunci, am mereu în geantă un pachet de șervețele umede. Evident că am descoperit că sunt pe categorii, iar după apariția primului copil le-am testat pe toate.

📜 Ambii copii sunt mari consumatori de șervețele umede. Dacă citiți articolul nostru cu produsele consumate lunar, puteți vedea că ei consumă minim 8 pachete lunar. Ana este o domnișoară și se șterge pe mâini după orice: după ce se joacă la locul de joacă, dacă mănâncă pe afară ceva lipicios, după ce merge la baia din parc, după ce face diferite proiecte artistice (pe care le face super des)… mai continui? Pentru ea, sunt potrivite șervețelele antibacteriene – prima barieră împotriva infecțiilor.

Septona
Șervețele antibacteriene pentru copii în deplasare – prin parc

📜 Grija pentru mediu depinde de fiecare dintre noi, iar noi am început să căutăm produse eco-FRIENDLY pentru îngrijirea personală. Septona este o companie grecească ce a implementat un sistem complex de monitorizare și certificare a calității, o călătorie de cercetare și îmbunătățire susținută. Produsele Septona sunt pentru întreaga familie, cu un portofoliu bogat și perfect adaptat celor mai exigente și mai diversificate nevoi ce investește constant în soluții menite să reducă impactul asupra mediului înconjurător.

Septona

📜 Septona are o gamă întreagă de șervețele umede antibacteriene ce oferă protecție și prospețime. Conțin 20% Alcool ethilic și agent dezinfectant digluconat de clorhexidina cu ajutorul cărora elimină 99.9% dintre bacterii și 99.9% din virusuri, inclusiv H1N1, H3N2 sau Escheria Coli. Eficacitatea lor antibacteriană și virucidă este testată și dovedită conform celor mai înalte standarde europene. Nu conțin parabeni și alergeni.

Septona

📜 Toate sortimentele miros foarte frumos și lasă o aromă plăcută. Ana a folosit varianta cu măr verde pentru a se șterge pe degețele după o pictură cu ele, iar eu când am intrat în cameră am întrebat-o dacă a folosit vreun deodorant. Că mere știam că nu avem acasă. Iar cele pentru copii în deplasare miros a gumă, plăcut rău. Le folosesc constant cei mici.

Septona

Sortimente de servețelele antibacteriene:

Septona
  • Șervețele antibacteriene cu aromă de măr verde (15 bucăți per pachet și 60 de bucăți per pachet),
  • Șervețele antibacteriene cu aromă de flori de portocal (15 bbucăți per pachet)
  • Șervețele antibacteriene pentru copii în deplasare (15 bucăți per pachet).

📜 Șervețelele Septona pentru bebeluși sunt catifelate și sunt ideale pentru îngrijirea zilnică a pielii delicate a copilului, chiar din prima zi de viață. Formula lor pură cu PH natural de 5.5. curăță cu blândețe pielea bebelușului, oferind în același timp o senzație plăcută de prospețime. Sunt testate dermatologic, hipoalergenice, fără parabeni, alergeni, alcool, propilen glicol și izotiazolinone. Cele cu musețel miros foarte frumos a musețel, cele cu aloe vera au un parfum discret, iar cele pentru piele sensibilă și premium de bebeluși 99% apă pură nu au miros.

Septona

Sortimente șervețele umede pentru bebeluși:

  • Șervețele umede de bebelusi cu aloe vera (80 de bucăți per pachet și travel pack de 20 bucăți)
  • Șervețele umede de bebelusi cu mușețel (64 bucăți per pachet)
  • Șervețele umede de bebelusi piele sensibilă  (64 bucăți per pachet și travel pack de 20 bucăți)
  • Șervețele umede premium de bebeluși 99% apă pură (64 bucăți per pachet).
Septona

📜 Septona a creat bețișoarele 100% bidegradabile, făcute din tije de hârtie, cu bumbac pur 100%, absorbant în mod natural, cu textură fină și delicată. Sunt disponibile atât pentru adulți, cât și în varianta cu opritor pentru urechile mici și sensibile ale copiilor. Si o gamă completă de dischete demachiante pentru a-ți descoperi frumusețea naturală: conțin 100% bumbac pur, sunt hipoalergenice și testate dermatologic, nu lasă scame și sunt compatibile cu tenul normal și sensibil.

📜 Produsele Septona pot fi achiziționate din hyper-marketuri, super-marketuri, Bebetei și online de pe: www.emag.ro, www.comenzi.bebetei.ro, www.cora.ro, www.auchan.ro, www.carrefour.ro, www.market365.ro, www.alimentaraonline.com, www.doraly.ro .

📜 Dacă doriți să testați produsele Septona, vă aștept la concursul desfășurat pe pagina de instagram @viatadupabebe

Tags:

9 thoughts on “📜Șervețelele umede, un produs indispensabil în viața noastră”

  1. Și noi folosim multe servețele umede. De la Septona nu am încercat. Mă voi uita prin Bebetei de cele 99% apă.

  2. Servetelele sunt nelipsite din geanta mea si mereu am cate un pachet umed si unul uscat pentru ca niciodata nu stii cand am nevoie. Nu cred ca am folosit nimic de la acest brand

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.