Barza

Cum mi-am cunoscut puiul

Primăvara, când încep să apară corcodușele verzi, mă gândesc inevitabil la primul meu trimestru de sarcină când puteam mânca (cu greu) la prânz o jumătate de ciorbă foarte acră, iar seara mâncam din plin corcodușe. Știu că mă văităm zilnic că îmi este foarte greu. Dacă știam ce bebeluș perfect voi cunoaște la finalul sarcinii, sigur nu m-aș mai fi văitat.

Am rămas însărcinată după o perioadă destul de grea pentru mine din punct de vedere medical. Nu credeam că va veni Barza prea curând sau atât de repede. Totul s-a petrecut chiar repede: am încercat, mi-a întârziat menstruația și am dedus că aș putea fi însărcinată. Acum știu că sunt tot felul de aplicații și teste de ovulație pentru a afla în câteva minute care sunt cele mai fertile zile pentru a rămâne însărcinată.

Barza

În schimb, am folosit un test Barza clasic, care mi-a indicat cele două liniuțe. Acum a apărut un nou tip de test de sarcină ultrasensibil cu ajutorul căruia afli cu 5 zile mai devreme.

Barza

Primul trimestru de sarcină a fost foarte greu pentru mine: plin de grețuri matinale care durau toată ziua, la serviciu nu mă puteam concentra să fac mai nimic pentru că eram mereu la toaletă, am reușit chiar să slăbesc un kilogram. În cel de-al doilea trimestru grețurile au încetat, pentru a reapărea în ultimul. 🙂

Până în săptămâna 22 nu am știut ce sex are bebelușul. Pentru că stătea mereu ba cu spatele, ba picior peste picior sau în diverse poziții ciudate. După ce am cunoscut-o mai bine, am înțeles că asta este personalitatea ei. Face ce vrea, când vrea. :))

Barza

Am născut-o natural la 39 de săptămâni și 5 zile. În primele clipe părea atât de speriată de tot ce se întâmpla în jur. Am avut parte de ora magică, dar nu a fost ce mă așteptam să fie, din filme. Copilul să stea frumos la sân și să mănânce liniștit. Au fost clipe în care pur și simplu am ținut-o în brațe și am încercat să îi transmit că o voi proteja mereu, că sunt acolo pentru ea.

De atunci, au urmat sute, mii, zeci de mii de ore magice. Când plângea că avea colici, când îi ieșeau dinții, când o durea burtica. Dar și când a făcut primii pași, când a început să mă strige ‘mami’, când mi-a zis că mă iubește, când m-a îmbrățișat și m-a pupat din senin.

În primele zile cu bebe acasă nu știam exact ce să fac. Sunt zile și acum când nu știu ce să fac. În perioadele dificile iau fiecare zi pe rând și cumva o scoatem la capăt, împreună. Pentru că zilele frumoase trec imediat.

Barza

Nu știam ce va urma când am văzut cele două liniuțe. Nici când i-am auzit pentru prima dată bătăile inimii la ecograf. Nici astăzi dimineață nu știam exact ce ne va aduce ziua. Dar știu că este cea mai frumoasă perioadă din viața mea și mă bucur de toate noutățile pe care le-a adus cu ea.

Barza

2 thoughts on “Cum mi-am cunoscut puiul”

  1. trebuie sa fie si frumos, dar si putin stresant sa nu stii sexul bebelusului inainte de nastere, dar oricum singurul lucru care conteaza este sa fie sanatos, nu? Sa iti fie sanatoasa si fericita minunea ta mica!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.