Sisteme de învățământ alternative prezente la noi în țară

Categories Evenimente
Sistemul de învățământ

Parenting Academy a organizat conferința “Sisteme educaționale în România” cu scopul obținerii unei analize complexe și obiective a celor mai importante avantaje și dezavantaje ale sistemelor educaționale din România, din mediul privat sau de stat.

Anul viitor, trebuie să luăm o decizie în privința școlii la care va merge fetița noastră. Acum este în grupa mijlocie la o grădiniță privată. Rolul alternativelor dă posibilitatea părinților să aleagă. Sistemele alternative/private costă și nu costă puțin. Ce mi-am notat eu din prezentările sistemelor educaționale la conferință:

Sistemul de învățământ Step by Step

Sistemul este centrat pe copil, copilul este comparat cu el însuși, fiecare copil are ritmul lui. Nu există sistem de evaluare prin note. Există o evaluare descripitivă personaliză fiecărui copil. Se susține o învățare prin colaborare și cooperare. Copii învață împreună, își fac temele împreună. Copiii vin la școală la 8 dimineața și termină la ora 16:00. Nu au teme pentru acasă.

Nu există catedră, profesorii sunt partenerii copiilor. Important este procesul și nu finalitatea lui. Important este că scriu și nu cât de mult sau
cât de frumos scriu, ne spune Carmen Anghelescu Psiholog clinician, Șef departament Educație Timpurie Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step.

Sistemul de învățământ

Sistemul de învățământ Waldorf

Nici în sistemul Waldorf nu se folosesc note. Primesc note la gimnaziu într-un catalog dar copiii nu le cunosc. Accentul cade pe copil, li se dezvoltă creativitatea. Creativitatea este foarte greu de evaluat, mai ales prin note. Prietena mea cea mai bună a mers în clasele I-IV la Școala Waldorf. Îmi amintesc că eu primeam note iar începând cu clasa a 4-a primeam calificative, iar ea primea iepurași și floricele. Eu purtam uniformă, ea nu.

Sistemul de învățământ Montessori

Nici sistemul educațional Montessori nu are note, accentul pică pe performanța umană nu pe cea academică. Clasa este plină de materiale pe care copilul le accesează în mod liber. Copilul poate să se autoevalueze. Comunitatea este importantă, fiecare copil are rolul lui în comunitate.

Homeschooling

Homeschooling se poate face la noi doar dacă înscrii copilul la o școală care are acreditare în afara țării sau la o școală care nu are acreditare și atunci părinții fac educația. Nu se pune accentul pe note ci pe învățat.

Sistemul de învățământ finalndez

Se folosesc note, se dau teme. Școala este centrată pe copil. Curriculum este adaptat pe programa românească. Ne spune dr. Alina Cristiana Cârjă fondator Școala Româno-Finlandeză din București.

Sistemul de învățământ

Marian Staș expert în educație și Președintele Asociației Clubul Liderii Mileniului Trei:

Asemănarea între părinte și politician este următoarea: ambii sunt orientați pe termen scurt: copilul, respectiv mandatul. Generația de acum funcționează altfel iar noi trebuie să lucrăm să construim un sistem care să funcționeze pentru ei. Trebuie proiectat un nou model curicular, necomunist, centrat pe ceea ce au nevoie copiii.

Vlad Voiculescu – Magicamp

Noi putem acționa dacă nu ne asumăm rolul de victimă ci de cetățeni. Nu te poți aștepta de la un ministru să îți rezolve problemele. Ministrul poate face următoarele: reguli și finanțare. Tabăra MagiCAMP este pentru copiii bolnavi de cancer o ancoră de care se agață când le este mai greu. Cel mai greu lucru pentru copiii bolnavi de cancer este singurătatea.

Ca să protejezi un copil bolnav, trebuie să îl protejezi pe cel pe care îl protejează, să aibă putere. Așa a apărut proiectul MagicHome, unde părinții se pot odihni, unde își pot spăla hainele.
Aplicația MagicHelp a pornit de la ideea că veniturile unei familii cu un copil bolnav scad dramatic pentru că un părinte stă cu copilul bolnav acasă și cheltuielile privind copilul cresc cu 80%. Orice business poate să își ofere direct serviciile/produsele pentru copiii bolnavi și pentru familiile acestora prin aplicația MagicHelp.

Copiii bolnavi de cancer nu fac parte din sistemul privat de învățământ. Dacă îți permiți să îți dai copilul la școala privată, te muți în străinătate. În sistemul de educație, reintegrarea copiilor bolnavi funcționează mai bine în comunitățile mici față de reintegrarea copiilor din orașele mari.

Concluzie

Trecerea de la sistemul alternativ la cel tradițional: este nevoie de implicarea familiei care înțelege diferența dintre învățământul alternativ și cel tradițional, la fel și invers.

Eu am crezut mult timp că un sistem alternativ/privat este mai bun. Plătești ceva bănuți lunar și te aștepți să ai parte de personal calificat și de servicii care să se ridice la nivelul tarifului lunar. Din experiența personală, vă pot spune că nu este așa. Adică poți plăti bani frumoși pe o școală privată și învățătorul/profesorul copilului tău să fie un muncitor necalificat care poate nici să scrie corect nu știe care a făcut un curs online (în cazul bun) și peste noapte a devenit profesor. Se întâmplă asta la noi în țară. În școlile publice, măcar se dau concusuri pentru posturile disponibile.

Mama, expert contabil si blogger in devenire. Imi place culoarea verde si broscutele pentru ca sunt verzi.

1 thought on “Sisteme de învățământ alternative prezente la noi în țară

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.