Orșova – între peisaje de vis naturale și nepăsare umană

Categories Calatorii
Orșova

Nouă ne place să călătorim și cred că dacă aș fi avut timpul și banii necesari, aș fi într-o vacanță continuă. Îmi place să merg în egală măsură atât în străinătate, cât și în țară. Pentru că pe peste tot sunt locuri frumoase de vizitat. Am decis să petrecem o săptămână de concediu plecând cu mașina din București și vizitând Orșova, Belgrad și Hunedoara.

Orșova
Prima oprire pe malul Dunarii.

Planul a fost să stăm trei nopți în Orșova, unde să ne relaxăm și să ne încărcăm bateriile pentru excursia pe care am plănuit-o. Pe drumul București-Orșova am oprit la Albota și am servit câte o înghețată, în Slatina la restaurantul Deja-Vu unde mai mâncasem cu alte ocazii și ne plăcuse și undeva pe malul Dunării. Avem noroc că fetița noastră nu are rău de mașină, a stat în mașină de mică și este destul de ok. Am avut diferite joculețe la noi pentru mașină și timpul a trecut destul de repede.

Orșova
Ce am avut la noi in masina.

În Orșova am ales să ne cazăm la Casa Doma. M-am uitat pe pozele de pe booking și la recenzii și totul părea atât de frumos. O piscină unde puteam sta să ne relaxăm, curte unde cea mică se putea juca și o priveliște minunată. Dar… din păcate a fost ca în pozele acelea cu ce comanzi și ce primești în realitate… DESTUL DE NASOL.

Orșova
Peisajul din camera chiar era de VIS.

Hai să fiu de treabă și să încep cu punctele bune:

  • Priveliștea este MINUNATĂ. Ai Dunărea în față, chiar este de vis.
  • Am rezervat o cameră și când am ajuns la cazare ni s-a făcut un upgrade la două camere, cea ce ne-a făcut să țopăim de fericire.
  • Personalul a fost amabil (în condițiile date)
Orșova
Apa de ploaie, dupa ce plouase.

Iar acum să înceapă văicăreală:

  • În piscina pentru care venisem NU ERA APĂ. Exact! În luna iunie, când mureai de cald. Când am întrebat, mi s-a spus că vor băga… NU AU BĂGAT. Aș fi încercat să mă răcoresc în piscină fără apă, dar nu cred că era cea mai bună idee :p.
  • Curtea în care mă gândeam că se va juca copilul, iar noi ne vom relaxa, era plină de oameni care renovau pontonul. În cele trei zile în care am stat, am stat fix în toată gălăgia renovării. Nu a contat că cea mică ar trebui să își facă somnul de prânz. Că să fie treaba și mai “mișto”, se mai construia o vilă fix la 5 metri de locul unde eram noi cazați și se auzeau și de acolo toate zgomotele posibile specifice renovării.
  • Și că să fie și mai “frumos”, Dunărea se retrăsese și nu pot descrie în cuvinte mirosul de hoit care se simțea de afară. Sau toate gâzele care îți intrau în cameră pentru că nu erau plase la geamuri.
  • Iar punctul cel mai enervant a fost că NU (PREA) AM AVUT APĂ… Exact! Dușul nu mergea, doar picura, iar la chiveta minusculă din baie nu curgea suficientă apă cât să te speli cum trebuie pe dinți. Aș fi folosit apa din piscină, dar nici acolo nu era.
Orșova

Acum vă gândiți de ce nu am sesizat toate cele de mai sus. Eu sunt genul de persoană care chiar spune totul și la remarca cu apa, de exemplu, mi s-a răspuns că se bagă apă în piscină. O minciună gogonată, deoarece nu am avut apă tot sejurul. Din păcate, așa fac unele persoane turism la noi, cu o nepăsare maximă. 🙁 Probabil nu aveam apă în timpul zilei fiindcă era folosită la prepararea cimentului.

Orșova

Alt aspect total neplăcut în Orșova a fost mâncarea. Sau lipsa variantelor sănătoase. Pur și simplu nu am avut unde să mâncăm ceva sănătos. Trebuia să stau minute bune cu meniul în față să mă gândesc ce îi pot comanda celei mici de mâncare, mai sănătos. Din acest motiv a trebuit să stăm destul de mult în mașină, lucru care ne-a obosit, fiind 30 minute până la Drobeta. După ce am ajuns acasă am aflat că o altă variantă era la Kladovo, unde ar fi restaurante bune în centru.

Orșova
Privelistea a fost frumoasa, mancarea nu prea.

Am fost la Restaurantul Damiro, care este un fel de bodegă a orașului cu priveliște, unde am ales salamul de pe o pizza și la Cireșica unde am mâncat o supă ok-ish. În ambele locuri igiena este un aspect la care mai au mult de lucrat.

Orșova
Incantarea se citea pe chipul meu… eu am ales o salata de rosii.

După stat ore în șir în mașină, lipsa apei la baie, mâncarea nesănătoasă, a apărut și Constipația Călătorului. Fix asta îmi lipsea! Sincer, este destul de nasol să mergi în băi insalubre sau să oprești într-o benzinărie cu o singură baie unde mai așteaptă x persoane la coadă. Cumva, dacă nu am mediul meu unde sunt destul de relaxată, îmi este foarte greu.

Te aștepți să te relaxezi în locul în care ești cazat, dar cu zgomotul bormașinilor în cap, al flexului, bușituri și trântituri… este destul de greu. Nici statul pe telefon sau cu o revistă în baie nu ajută. Am la mine geanta cu medicamente pentru tot felul de situații: dureri de cap, de stomac, medicamente pentru a merge la toaletă. Până la urmă, am apelat la un remediu din geantă pentru a-mi rezolva problema. În ultima zi dimineață am fost ok. Îmi pare rău că nu am luat ceva din prima zi. 🙁

Ce am făcut în Orașova 3 zile:

  • Am făcut o excursie cu un vapor pe Dunăre unde am văzut Chipul lui Decebal, Tabula Traiana, Cazanele mici și Cazanele mari și Mănăstirea Mraconia. Toate din vapor. Dacă am fi ales varianta de șalupă, am mai fi văzut și peștera Veterani și peștera Ponicovei.
  • Ne-am plimbat pe malul Dunării.
  • Am fost la Băile Herculane (aproximativ 30 minute cu mașina). Acolo am văzut Statuia lui Hercule, ne-am relaxat la piscinele cu apă termală de la Sara’s Sons – unde te simți minuntat înconjurat de munți și am mâncat bine la Pizzeria Grecească Dimitrios.
  • Am fost in Drobeta- Turnu Severin unde am vizitat Cetatea Medievală a Severinului și mall-ul unde cea mică s-a distrat la locul de joacă.
  • În Drobeta Turnu Severin am luat cina în două seri: la restaurantul “La Vapor”, care este fix un vapor pe Dunăre cu priveliște și la 16.50 unde mâncarea bună a venit repede. Recomand cu căldură La Vapor.

Cam așa au decurs primele trei zile din concediul nostru. Ne vom continua călătoria, următoarea cazare o avem la Belgrad. Am plecat cu un gust amar din Orșova. Este păcat să ai un peisaj divin, dar să nu ai unde mânca un pește proaspăt (?!) sau să vrei mergi cu șalupa, să aștepți 30 minute și apoi să afli că ai așteptat degeaba, sau să nu ai unde să mergi liniștit și în curățenie la baie!

Mama, expert contabil si blogger in devenire. Imi place culoarea verde si broscutele pentru ca sunt verzi.

29 thoughts on “Orșova – între peisaje de vis naturale și nepăsare umană

  1. Impresia asta ne-a lasat si noua Orsova, subdezvoltata si turism de proasta calitate. Pacat, este o zona foarte frumoasa dar se vede lipsa de initiativa a municipalitatii.

  2. “Aș fi folosit apa din piscină, dar nici acolo nu era”.Hahaha! Hai că m-ai făcut să râd de una singură! Îmi placă ai adus în discuție minusurile, dar și plusurile. Îmi pare rău că nu ați avut liniște, apă și mâncare sănătoasă. Chiar și așa, ați văzut niște locuri superbe și cu siguranță i-ați construit prințesei niște amintiri frumoase!

  3. Cred ca ai avut o vacanta liniștita și relaxanta în care te ai relaxat cu familia și v ați simțit bine. Avem locuri atât de frumoase la noi în tara. E bine sa le mai valorificam din când în când

  4. Din păcate așa este cu turismul la noi in Romania, nu in toată țara este la fel dar din nefericire in foarte multe locuri.
    Recent am avut parte și eu de o exeperinta asemănătoare și am plecat cu un gust amar.

  5. Orșova e un loc superb, îmi trezește amintiri dragi, însă recunosc ca lucrurile sunt departe de a fi asa cum trebuie.

  6. mie mi-a placut enorm de mult la Cazanele Dunarii, cazarea a fost una buna, mancarea la fel… copiii au mancat cu mare pofta si mare placere, pentru noi a fost minunat. Eu zic sa mai incerci in alta parte, cu siguranta ti se va parea altfel experienta

  7. Experiențele sunt întotdeauna cele din care învățăm cel mai bine.
    Mă bucur pentru traseu, pentru peisajele și relaxarea de care v-ați bucurat, atât cât s-a putut. Foarte bine că ai spus despre toate aspectele întâlnite, poate învață ceva cei care cred că se îmbogățesc din turism fără să investească.

  8. Eu de obicei cand aleg cazarile citesc recenzii muullltee.Si daca pare ceva suspect din acestea nu aleg acea cazare. Am fost si noi la Orsova in urma cu 3 ani. Am avut o cazare de vis si niste proprietari pe masura care ne serveau masa pe ponton. Pacat de vacanta voastra!

    1. Din pacate pentru mine, am citit doar recenziile pozitive. Ele apar acum pe booking primele. Nu am acordat atentie sa ma uit la ultimile recenzii. In viitor, voi avea mai multa grija 🙂

      1. Eu ma uit cu atenție la cele negative, mai ales la ele. Noi aveam obiceiul sa călătorim prin Romania cand venim vara. După Maramureș: fain, Bucovina: fain…au urmat niste cazari care ne-au cam tăiat apetitul de a vizita. Vara asta ne facem iar curaj.

  9. Oh, ce m-am intristat acum citind experienta ta! Si eu zic de mult timp ca trebuie sa merg, insa cand vad ca mereu exista anumite inconveniente… Oh 🙁

  10. Ar fi bine ca cineva sa ia totusi niste masuri sau sa nu mai fie surprinsi cei care vad ca multi romani gasesc conditii mai bune si peisaje frumoase afara, chiar daca in tara noastra sunt de 100 de ori mai frumoase dar complet neingrijite

  11. Aoleu, ce conditii de cazare! Imi dau seama ca nu a fost bine deloc si ca v-au stricat ceva din cheful de vacanta. Din pacate sunt multi cei care fac bani in unitati de cazare care nu ofera nimic. Am patit-o si noi la Sinaia.

  12. Unul dintre principalele motive pentru care aleg sa merg in vacanta in alta tara. In poze totul misto, dar cand ajungi acolo constati ca ti s-a vandut doar un ambalaj. Sau un produs prost ambalat frumos. Si daca vrei conditiile din afara, la un hotel sau o pensiune din Romania, platesti considerabil mai mult. Asa ca eu ma lipsesc. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.