Cel mai placut bagaj de spital

Categories Bebe
bagaj maternitate cu broscute

 

Ador sa fac bagaje pentru ca bagajele ma duc cu gandul la concediu si la clipele frumoase pe care urmeaza sa le traiesc. Bineinteles ca mai faci si bagaje pentru vizite sau calatorii care poate ca iti displac, dar despre ele nu pot scrie acum pe blog pentru ca mi-as pierde si cei doi abonati pe care ii am. Din pacate, am fost nevoita sa fac si cateva bagaje pentru spital de-a lungul vietii deci cam stiu ce trebuie impachetat pentru cateva spitale de stat si pentru cateva spitale particulare, dar de departe cel mai placut de facut a fost bagajul de maternitate. L-am facut fara graba, am avut foarte mult timp sa ma gandesc si sa ma documentez ce pun in el.

Eu am nascut la un spital privat deci teoretic nu trebuia sa imi iau niciun bagaj la mine. Dar am sfarsit prin a ajunge in noaptea in care am nascut cu 3 genti mari la spital. Chiar daca nu am folosit tot, o sa iti spun din ce am impachetat ce mi-a fost util si ce cred ca ar trebui sa contina un bagaj de maternitate. Ma voi rezuma la 2 genti pentru ca o geanta era geanta mea de mana. Poti lua la tine inital ce crezi ca iti este esential, intr-o geanta mai mica si restul lucrurilor iti pot fi aduse ulterior. De asemenea, recomand ca pentru toate cremele/lotiunile/gelurile pe care le detii si in variata travel size/mostra sa iei mostrele cu tine ca sa nu iti incarci bagajul care si asa este greu.

Am organizat separat lucrurile mele si cele ale bebelusului.

Geanta mea a continut:

  • Telefonul cu tot cu incarcator si casti. Trebuie sa ai cu ce comunica, face poze, citi un blog 🙂
  • Cartea de identitate  si cardul de sanatate pentru inregistrarea la spital
  • Dosarul cu toate analizele, ecografiile. Asistentele au selectat din el ce le-a trebuit
  • O carte, o revista, orice te destinde. Trebuie sa treaca timpul cumva. Asta daca te plictisesti de telefon si nu vrei sa deschizi sau nu ai tv
  • Bani pentru ca este bine sa ai bani la tine, pentru orice eventualitate
  • Apa plata. Obligatoriu trebuie sa ai apa la tine! De preferat in sticle de 0,5 l
  • Ceai pentru alaptare. Eu am avut de la Hipp. Ia cateva pliculete la tine, nu toata cutia
  • Ceva de mancare, este bine sa ai mereu ceva de mancare la tine. Eu am avut covrigei, biscuiti simpli, banane, iaurt, bomboane mentolate si acrisoare
  • Halat, papuci si sosete
  • Pijamale sau camasi de noapte. Eu am primit de la spital. Dar cred ca iti trebuie minim una pentru fiecare zi stata in spital. Nu am luat camasi/pijamale speciale pentru alaptare pentru ca vei vedea pe parcurs ca nu le vei mai gasi utilitatea si sunt mult mai scumpe decat pijamalele normale. Recomand pijamale cu nasturi. Deci minim 3 bucati.
  • Lenjerie intima – cat mai multe perechi si nu tanga, sutien sau bustiera pentru alaptat
  • Absorbante postanatale– eu am folosit de la Chicco. Minim 10.
  • Tot ce tine de ingrijirea ta personala la spital: sapun, prosop, pasta si periuta de dinti, deodorant, gel de dus, balsam de buze, perie de par, agrafe de par, elastice, hartie igienica, servetele. Nu stiu daca are rost sa iti iei la tine trusa de farduri pentru ca, cel mai probabil, nu vei avea timp sau chef sa te machiezi. Dar daca iti ridica moralul faptul ca esti machiata, atunci ia-ti si trusa de farduri
  • Cana, lingura, furculita pentru ca nu se stie nicioada ce gasesti sau ce nu gasesti la spital. Multe spitale au incheiate contracte cu firme de catering si primesti tot ce iti trebuie, dar parca nu ai vrea sa te risti, nu?
  • Pompa de muls si mameloane artificiale. Mameloanele au fost utile la inceput pentru ca bebe nu stia sa suga si isi infigea gingiile de dinozaur direct in sanii mei. Nu cred ca vrei sa stii cat de rau doare. Mameloanele mai atenueaza durerea
  • Unguent pentru sani cu lanolina – mostra. Eu am avut de la Lansinoh
  • Tampoane pentru sani. Am avut Tomme Tippe
  • Kitul de recoltare celule stem, daca este cazul
  • Trusa de epidurala, daca este cazul
  • Haine de iesit din spital. Te rog, nu iti lua hainele pe care le aveai inainte sa ramai insarcinata pentru ca vei fi putin dezamagita. Burtica se va retrage in timp, nu imediat dupa ce nasti. Deci iti recomand aceeasi colati/pantaloni pe care ii purtai prin luna a saptea.

 

frog-1059816_1920

Geanta bebelusului a continut:

  • Hainute pentru maternitate. In maternitate trebuie sa fie o temperatura optima deci cate un body pe zi eu zic ca este suficient. Eu am nascut iarna deci am avut body-uri cu maneca lunga si cu picioruse, gen pijamalute si sosete. Nu recomand costumase cu pantaloni deoarece bontul ombilical poate fi usor incomodat de pantalonasi. Nu i-am pus bebelusei manusi in manute niciodata. Hainele sa fie de bumbac
  • Hainute pentru cand iesiti din spital. Eu iarna am avut: body gen maieu, body cu maneca lunga si picioruse, caciulita si combinezon pentru bebe. Toate hainele pentru bebe trebuie spalate si calcate in prealabil. Nu va face nimeni asta pentru tine in spital. In masina trebuie sa ai montata si scoica sa nu stai cu bebe in brate si sa te gandesti oare cum se monteaza in ziua in care va externati
  • Scutece de unica folosinta (gen Pampers, Huggies, Puffies, DM, orice vrei tu). Cat mai multe. In primele zile se schimba peste 10 pe zi. Masura pentru nou nascuti
  • Crema de fundulet pentru iritatii. Daca ai mostre, ia mostre. Medicii recomanda cremele cu oxid de zinc
  • Servetele umede pentru ca in spital nu vei putea sa speli bebelusul la fund mereu dupa ce face caca. Acasa nu mai recomand sa le utilizezi ci doar apa si sapunul
  • Aleze de schimbat bebelusul pe ele
  • Gel pentru spalat bebe si crema de corp sau ulei de masaj pentru bebe. De asemenea, daca ai mostre, ia mostre
  • Comprese sterile, ser fiziologic
  • 2 prosopele de corp pentru bebelusi
  • O paturica pe care sa il tii
  • Biberoane. Este bine sa ai cateva la tine. Eu nu am putut alapta exclusiv din primele zile deci i-am dat completare cu lapte praf cateva zile.
  • Cercei daca este fetita si doresti sa ii dai gauri in spital. Sunt spitale care te obliga sa cumperi de la ei cercei medicinali, refuza sa iti puna cerceii tai din aur sau argint.

Ce am folosit cu adevarat din toate cele de mai sus? Pentru mine am folosit tot cu exceptia urmatoarelor:

  • Cardul de sanatate pentru ca pe baza abonamentului pe care il detin am avut deja o reducere si nu se mai deconta nimic prin casa de sanatate desi sunt salariat
  • Camasi de noapte – dupa cum am spus, am primit de la spital
  • Cana, lingura si furculita – spitalul avea contract cu o firma de catering
  • Trusa de epidurala – era inclusa in pachetul meu de nastere.

Pe gentuta bebelusului am deschis-o o singura data cand i-am luat paturica sa o pun pe ea si m-am mai folosit si de hainele de iesit din spital. In rest, tot mi-a fost asigurat de la spital.

Daca esti o viitoare mamica si te pregatesti de impachetat, sper ca ti-a fost util articolul meu. Daca ai trecut deja prin aceasta experienta placuta, tu ce ai mai avut la tine? Daca pur si simplu citesti articolul de curiozitate, iti multumesc.

frog-897418_1920

Abonare la postarile blogului

Join 6 other subscribers

Mama, expert contabil si blogger in devenire. Imi place culoarea verde si broscutele pentru ca sunt verzi.

3 thoughts on “Cel mai placut bagaj de spital

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *