Primul concediu după bebe, cu bebe

Au trecut 4 ani de când nu am mai fost la noi în țară la mare. Am căutat în alte părți o mare mai clară, mai caldă, mai curată. Deci nu prea știam ce așteptări să mai am de la ce ne oferă litoralul nostru. De atunci s-au schimbat multe. Mă bucur că în bine. Hotelurile sunt mai ok și serviciile sunt mai bune, doar marea a rămas la fel.
Am ales să facem primul concediu la mare cu bebe de aproape 7 luni la noi în țară pentru că bebelușii sunt imprevizibili și nu știi niciodată ce se poate ivi. Am preferat să ajungem imediat acasă “în caz de ceva”. Din fericire, nu a fost cazul.
Am ales stațiunea Venus tot ca o premieră pentru noi. Am înțeles (și văzut ulterior) că este o stațiune de familiști. Iar noi asta suntem acum. Dorim doar liniște și pace. Și să ne bronzăm :)) Stațiunea mi s-a părut ok. Liniștită, calmă și cu plaja curată. Singura nemulțumire este faptul că sunt foarte multe mașini parcate pe partea pietonală și nu prea ai pe unde merge să te plimbi cu căruciorul. Trebuie să treci pe carosabil. Dacă vii în concediu la relaxare, este fix stațiunea care trebuie. Dacă m-ai fi adus aici acum un an sau mai mult aș fi fugit ca dracu’ de tămâie… dar s-au schimbat multe de atunci.
Ne-am cazat la Hotel Melodia care este situat în Cap Aurora sau la intrarea în stațiunea Venus. Este un hotel curat, aproape de plajă, mobilat modern. Are piscină unde se fac tot felul de activități pentru copii în cursul zilei, sală de fitness, masaj și restaurant unde seara vine o formație. Restaurantul nu m-a impresionat foarte mult. Prețurile sunt destul de ridicate pentru ce oferă. Am avut doar micul dejun inclus. A fost ok mâncarea, dar nu extraordinară. De apreciat la acest hotel este că au parcare deci nu trebuie să parchezi pe stradă și să încurci pietonii.

primul concediu cu bebelus
cu bebe in concediu


Dacă înainte de bebe, când mergeai în concediu, te ofticai că ai ratat câteva obiective turistice, sau că era ceva ce îți doreai să faci și nu ai mai avut timp, ei bine, după ce apare primul copil ia-ți gândul de la orice!! Vacanța devine despre ce îi place lui și ce trebuie să faci pentru el.  Cel puțin cât e bebe. De exemplu: eu ador să stau la plaja. În concedii stăteam de dimineața până seara fără frică de insolații. Acum, cu bebe, programul a fost: dimineața până la 11 cel târziu și seara după 17 și am stat cel mai mult pana la 19.30, că se făcea frig. Păi atunci nici nu mai e soare. Plus că până te trezești, mănânci, te pregătești etc… nu prea poți ajunge pe plajă chiar așa dimineață. Ne trezea cineva mic si jucăuș pe la 7, dar abia la 7 30 începea să se servească micul dejun la hotel. Deci luam micul dejun ăi eram gata până la 8 de plajă.
Adio sporturi, adio vizitat, adio masă liniștită în oraș.

20160721_103847


Starea mea de spirit de când am născut a depins mai mereu de bebe. Dacă ea are o zi agitată, sunt și eu agitată, dacă plânge toată ziua, după ce stau cu ea în brațe mereu, nu sunt tocmai relaxată, iar dacă este veselă sunt și eu veselă.
În primele zile nu prea a știut ce se întâmplă în jur și cu ea. Totul era nou. Se speria de valuri, de nisip, de tot. Nu îi convenea nimic. După aceea, încet, încet a început să se acomodeze. A început să se joace cu nisipul, mai întâi cu piciorușele după și cu mânuțele, a stat òn piscinuța ei gonflabilă, a fost mult mai sociabilă. Și evident și starea noastră de spirit s-a schimbat în bine.

20160725_093642
20160723_102935

Beneficiile vacantei cu bebe:

  • nu m-am ars de la prea mult soare pentru că am stat cu măsură și la orele recomandate
  • am mâncat cele 3 mese plus 2 gustări sănătoase
  •  m-am cazat undeva ok pentru că nu prea poți sta cu bebe în condiții precare
  • am stat mai mereu pe șezlong sau baldachin, un cuplu amabil ne-a cedat baldachinul lor când au văzut că suntem cu bebe
  •  toata lumea zâmbea la noi (la bebe evident), oamenii sunt mai amabili când ai un bebeluș
  • văd cum ea se bucură de fiecare lucru nou și mă bucur si eu. Cum descoperă apa, nisipul, marea
  • ai piscina doar pentru tine dimineața dacă te trezesți de la 7 nu mai este nimeni la piscină
  • nu ratezi nimic din zi. Dacă ai energie.
20160721_092202

Abia astept următorul concediu cu bebe, de data acesta undeva la munte. Sper să ii placă mai mult acolo. Nu pot exprima în cuvinte sentimentul pe care îl am când văd lumea din cu totul altă perspectivă. Când văd lumea prin ochisorii ei mici și albaștri. Cum se bucură când se joacă în nisip, la inceput timid apoi cu toată energia, cum zâmbește când o pun în piscina gonflabilă, cum analizează ca un roboțel pe toți oamenii din jur, de la terase sau de pe plajă și le zâmbește celor pe care îi agreează. Sunt sentimente cu totul noi pentru mine și cu toată oboseala pe care o am după un concediu cu bebe, sentimentul final este unul de împlinire și de fericire. Sunt fericită că am avut ocazia să îi arăt marea, să se împrietenească fix cât a avut ea chef anul acesta, sunt fericită că a dormit în mașină atât la dus cât și la întors, sunt fericită că a mâncat la mare, sunt fericită că a avut o reacție placută per total la schimbarea de peisaj.

După ce vine bebe, fericirea vine din cu totul alte momente, din momente simple pe care înainte, din diverse motive nu le apreciam la adevărata lor valoare.

concediu cu bebelus
img1469514613212

5 thoughts on “Primul concediu după bebe, cu bebe”

  1. Ma bucur ca totul a decurs bine și ca ai avut parte de surprize plăcute la noi pe litoral. Dacă mai vrei sugestii sau recomandari pe viitor poti sa-mi scrii.

  2. sa va fie de bine vacanta! Si la cat mai multe!
    Noi am luat copila peste tot, si ii place :). Nu mai e ca inainte dar asta u inseamna ca putem avea o vacanta frumoasa!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.