Tartă franțuzească

🥧Tartă franțuzească cu ingrediente românești

🥧 Arată ea ca o mămăligă, dar vă asigur că această tartă franțuzească este deliciosă și se face ușor și din puține ingrediente autohtone.

🥧 Ingrediente folosite

Tartă franțuzească
  • 220 de grame făină
  •  170 grame unt BIO Covalact de Țară
  • 120 grame zahăr
  • 1 ou de țară
  • 1 kilogram mere românești
  • 1 lingură de zeamă de lămâie

🥧 Preparare

🥧 Am pus într-un bol făina, 130 de grame de unt, 40 de grame de zahăr, un praf de sare și oul și le-am frământat. Apoi am învelit aluatul într-o folie transparentă și l-am lăsat în frigider pentru o oră.

🥧 Am curățat și ras merele și le-am stropit cu zeamă de lămâie. Pentru un aspect mai frumos, puteți felia merele. Eu le-am ras a fi mai ușor de mâncat tarta de către copii.

🥧 Am topit 80 de grame de zahăr în 50 ml de apă într-un vas, până s-a caramelizat. Am amestecat încontinuu. Am adăugat merele și 40 de grame de unt peste și le-am călit cam 5 minute amestecând încontinuu. 

🥧 Am uns o formă cu unt și apoi am umplut forma cu amestecul de mere și caramel.

🥧 Am întins aluatul din frigider pe o suprafață tapetată cu făină și apoi l-am așezat în formă peste amestecul de mere, astfel încât să respecte forma și să acopere tot amestecul. Am înțepat cu o furculiță suprafața aluatului.

🥧 Am preîncălzit cuptorul la 180 de grade, funcția de ventilație și am lăsat tarta la cuptor pentru 30 de minute.

🥧 După coacere, am răsturnat tarta pe un platou. 

Tartă franțuzească

🥧 A ieșit o tartă fragedă și gustoasă ce poate fi servită cu frișcă sau cu înghețată de vanilie. Francezii așa o consumă. Noi am mâncat-o pur și simplu și s-a terminat imediat. 🙂 Ingredientele românești folosite i-au dat un gust aparte. Untul BIO Covalact de Țară a fost primit într-o campanie de testare Buzzstore alături de alte produse prea bune, prea ca la țară. Untul este un produs 100% ecologic, făcut de smântână dulce, fiind cel mai gras și sățios dintre produsele lactate.

🥧 Laptele folosit pentru obținerea produselor BIO Covalact de Țară este un lapte de calitate superioară obținut de la văcuțe crescute în ferme ecologice, hrănite în aer liber, pe pășuni curate și cu furaje de cea mai bună calitate. De aici și gustul autentic de lactate.

10 thoughts on “🥧Tartă franțuzească cu ingrediente românești”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.