Suntem în asta împreună… doar că nu prea suntem

Categories Familie
pandemie

Știu, pandemia a lovit toată planeta. Doar că nu poți compara viața cuiva care “lucrează de acasă” într-o vilă închiriată la munte pe perioada pandemiei cu viața cuiva care trebuie să fie fizic la serviciu. Și ai cărui copii fac școală/grădiniță online. Și care nu are niciun alt ajutor. Sau cu un părinte singur care pe lângă serviciu, mai joacă și multe alte roluri. Și trebuie să găsească soluții pentru a supraviețui. La serviciu trebuie să mergi ca să ai din ce trăi, dar și să lași copiii undeva sau cu cineva este costisitor.

Este ca și cum am fi rămas cu toții blocați în trafic. Dar fiecare în mașina lui. Cu familia lui. Unele mașini au aer condiționat, muzică, apă. Altele nu. În unele mașini plânge un copil că nu mai vrea în scaun. Ai prins ideea.

De la începutul pandemiei am avut tot felul de stări. La început a fost încântarea că stăm acasă și petrecem timp în familie, că putem rezolva puzzle-ul uitat în dulap, putem găti ce avem chef și am mai șters o parte din vina pe care singuri ne-o cream că nu petrecem suficient de mult timp cu copiii. (În condițiile în care noi eram la serviciu iar ei la grădiniță).

Apoi au fost zile în care pur și simplu nu crezi că mai faci față. Nu știi când se va termina. Tot apar schimbări după schimbări. Crește numărul cazurilor, te bosumfli. Apare epuizarea. Apoi iar vin zile bune și pline de speranță, iar vin zile grele. Și tot așa. Cred că așa se simt multe persoane. Sunt zile în care faci față cu brio și zile în care cedezi.

Este frustrant și dezamăgitor când îți intră orașul în scenariul roșu. Deși tu ai respectat toate normele și vezi că mulți alții nu le respectă. Este la fel de frustrant că la noi se închid școlile dar în alte țări, deși sunt în lockdown, nu se închid.

Până în pandemie, toate sfaturile specialiștilor erau să nu lăsăm copiii prea mult la tv și nici în fața ecranelor. Acum, din senin, este ok și chiar indicat ca un copil de 3 ani să știe să folosească mouse-ul pentru a participa la grădinița online. Este ok pentru un copil de 3 ani să stea 30 de minute încontinuu pe zoom și să se uite la muzică/povești pe youtube. Dar tu dacă îl lăsai acasă înainte erai un părinte iresponsabil.

Nu știu cum se va dezvolta această generație. Este clar că un părinte nu poate înlocui un dascăl, nu poate suplini socializarea de care are nevoie un copil. Sper să se deschidă școlile mai repede, cu respectarea tuturor măsurilor de igienă și de siguranță. Este trist că nu ne putem duce copiii la școală/grădiniță unde există personal medical, de exemplu, dar suntem forțați de împrejurări să îi ducem la after-school sau să angajăm pe cineva să stea cu ei.

Sursa foto: pixabay.com

Mama, expert contabil si blogger in devenire. Imi place culoarea verde si broscutele pentru ca sunt verzi.

1 thought on “Suntem în asta împreună… doar că nu prea suntem

  1. Pandemia nu a picat bine nimănui, o văd la mine, la copil. Suntem optimiști …și, da, cam singuri. Clubul celor 3 B. Ne sălbăticim treptat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.