Olița portabilă Potette Plus – toaleta igienică a copilului tău

Categories Bebe
Potette Plus

Acum că s-au redeschis parcurile, ne petrecem mult timp în aer liber. Ne jucăm, facem baloane de săpun, alergăm, admirăm rațele, ne hidratăm. Deși cea mică merge la toaletă înainte să plece de acasă, uneori, după ore de joacă, are nevoie la baie. Nici înainte de apariția virusului nu erau cele mai curate toaletele din parc. Dar acum, chiar nu știu cum sunt igienizate/curățate. Și nu știi niciodată cine a fost înaintea ta. Asta dacă găsești vreo toaletă prin jur. Disponibilă sau funcțională.

Când merg cu bebelușul la controalele de rutină la spital, soțul și fetița de 4 ani mă însoțesc. Facem cam o oră până acolo, cât mai durează controlul și o oră întors. Intrăm doar eu și bebelușul. Ei mă așteaptă afară. Când m-am externat din spital, au așteptat cam 3 ore. În parcare sau în jur nu este nicio toaletă.

Când mergem cu mașina prin țară ( și vom merge des în condițiile actuale) nu găsim mereu benzinării pe drum. Mai ales dacă setează soțul “cel mai scurt drum” prin toate dealurile și drumurile străbătute doar de căruțe.

Exemplele pot continua, dar cred că v-ați făcut o idee despre momentele în care copiii pot avea nevoie la toaletă și nu este nicio variantă sigură/igienizată în jur. Noi avem de câțiva ani olița portabila Potette Plus. Este mică, se pliază ușor și încape în rucsac sau într-o pungă așa că o putem lua mereu la noi. Iar acum încape perfect în coșul căruțului.

Potette Plus

Olița portabilă Potette Plus poate fi folosită și ca și reductor de WC pentru cei mici, se așază direct pe toaletă. Sau ca și oliță de casă, atașându-i linerul de silicon.

Potette Plus

Noi am achiziționat un pachet care conține și pungi biodegradabile. Pungile au o bază absorbantă cu un imprimeu drăguț cu broscuțe care reține până la 150 ml de lichid. Dacă nu aveți pungi, cred că funcționează la fel de bine și saci mici de gunoi.

Potette Plus

Noi încă folosim olița portabilă Potette Plus, fetița mea are 4 ani. Când era mai micuță o puteam ține în brațe deasupra unei toalete ecologice. Dar acum nu prea se mai pune problema. Olița este rezistentă, cea mică a sărit pe ea, în joacă și nu s-a rupt. Nu a pățit nimic. Olița poate ține până la 22 de kilograme. 🙂

La final, am o surpriză pentru voi. Puteți achiziționa propria oliță portabilă Potette Plus cu 5% reducere utilizând voucherul VIATADUPABEBE pe site-ul KIDSCENTER. Voucherul este valabil 7 zile de la publicarea acestui articol, adică până pe 12 iunie 2020 inclusiv. Voucherul este valabil pentru orice comandă pe site. BONUS beneficiați de transport gratuit pentru orice comandă.

Mama, expert contabil si blogger in devenire. Imi place culoarea verde si broscutele pentru ca sunt verzi.

21 thoughts on “Olița portabilă Potette Plus – toaleta igienică a copilului tău

  1. Excelenta, folosim si noi de la 2 ani. Am scapat de grija drumului cu masina. Oprim oriunde vrem, folosim olita, si apoi ne continuam drumul.

  2. Ha, ha, chiar zilele trecute eram prin Kisselef cu fetița mea și toaleta nu era funcțională. Până la urma a ținut până acasă, dar gândul meu a fost doar la o oliță din asta portabilă. Tu în ce o iei cu tine? În rucsac, geantă separată?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.