Ana se duce la culcare singură

Categories Bebe, Familie
Cum doarme copilul

Copilul nu doarme singur ?

Aveai un bebe drăgălaș care dormea singur în pătuțul lui, din patul tău te uitai să vezi ce face și de câteva ori pe noapte îl alăptai și apoi se culca la loc în pătuțul său. Apoi au început să-i apăra dințișorii și ai decis că poate să doarmă cu tine în pat pentru a-i alina durerea. Dinții au ieșit dar nici chip să mai doarmă în pătuțul lui, ai mai ținut pătuțul câteva luni pe post de dulap sau țarc, poate poate o să mai doarmă în el cândva. Și apoi ai renunțat, ai ajuns la vârsta de 3 ani iar copilul nu doarme singur. Bun venit în club.

Ana a trecut prin diverse etape ale somnului, așa că nici noi nu am insistat cu acest aspect. Între 1 și 2 ani putea să facă febră din senin noaptea și era mai bine dacă erai în același pat cu ea, oricum adormea și foarte rapid. Dar timpul a trecut și era din ce în ce mai greu să o adormim. Stabilisem ora 9 pentru somn dar de multe multe ori era plină de energie și se mișca prin tot patul iar când auzea de nani începea să plângă chiar dacă era obosită. Dar ce a umplut paharul cred că a fost faptul că deși adormea, nu voia să fie lăsată singură și trebuia să aștepți să doarmă profund până să pleci din cameră. Altfel tresărea la orice mișcare a patului și începea să plângă, al 6-lea simț o anunța când te dădei jos din pat. Erau nopți în care ajungeam să stăm cu ea între 60-90 de minute … asta dacă nu adormeam cu ea. Practic, pentru unul dintre părinți, uneori seara se termină la ora 21.00. Ne doream să ajungem și noi ca în pozele de mai jos.

Căutând metode de a învăța copilul să doarmă singur am aflat că mulți părinți au această problemă. Copilul nu doarme singur sau copilul adoarme foarte greu seara. Nici de la ce vârstă doarme copilul singur sau când învață copilul să doarmă singur nu este bine definită, unii dorm de la naștere iar alții nu dorm singuri nici până la 10 ani și clar nu voiam să ajungem aici. Fiindcă anxietatea de separare este la cote maxime la varsta de 18 luni este bine să evitați această perioadă dacă vreți să încercați pașii de mai jos.

Enervant era faptul că la grădiniță dormea singură la prânz, dar acasă nu voia să audă de așa ceva. Așa că am încercat, dacă merge la grădiniță de ce să nu meargă și acasă. După 3 zile de țipete similare cu cele din renunțarea la suzetă am zis să încercăm o altă abordare, până la urmă avea 3 ani de zile și deja ne puteam înțelege cu ea.

Cum am învățat copilul să doarmă singur

  • Am început să-i spunem că ea este fetiță mare și trebuie să doarmă singură. A spus că nu dorește asta fiindcă lupul cel rău o poate mânca (fiecare cu tehnica lui de parenting). I-am explicat că nu o să intre în casa ei și oricum nu trebuie să doarmă singură, doar să adoarmă singură, dimineață nu se va trezi singură (1 săptămână).
  • Am început apoi să-i spunem că seara precedentă a adormit singură. La început spunea că nu este adevărat iar eu îi spuneam că nu își mai aduce aminte. Fiindcă o lăudam începuse să fie mândră de acest lucru și când o întrebam dacă vrea să doarmă și diseară singură începuse să spună da (1 săptămână).
  • În următoarea etapă am decis să nu mai stăm cu ea până adoarme, să stăm doar 30 de minute. Nu a funcționat direct, era puțin supărată dar am făcut ce ar face orice părinte responsabil: am mituit-o oferindu-i diverse lucruri pe care și le dorea sau condiționând anumite activități plăcute ei (parc, bunici, mall). În 2 săptămâni s-a învățat cu noul mod de adormire, mergeam împreună la nani, o mângâiam, vorbeam puțin, apoi făceam liniște și la 10-15 minute după ce părăseam cameră deja era adormită.
  • Am decis să facem același lucru și la prânz. Aveam puține emoții fiindcă nu era întuneric în cameră dar prima dată a funcționat (norocul începătorului). Am verificat-o și se comporta la fel, după 10-15 minute adormea. Încă mai avem de lucrat la somnul de prânz dar nu am insista prea mult, oricum acasă doarme la prânz doar în weekend și nu a reprezentat o prioritate.
  • Am încercat să o lăsăm și să doarmă singură într-un weekend. Nimic special, când s-a trezit ne-a căutat și a spus că vrea să mănânce și apoi să iasă în parc. Am făcut asta mai mult din curiozitate fiindcă principala problemă era adormitul, somnul cu ea decurge fără probleme în 99% din cazuri.  Totuși mi se pare util, dacă sunt ambii părinți bolnavi mai bine dormim separat pentru a nu transmite virușii.

Acum, după aproximativ 2 luni, serile noastre au revenit la normal. La 20.45 intrăm la culcare cu Ana, timp de 15 minute povestim diverse lucruri iar apoi aprindem lumina. Ea își așează plușurile, se învelește cu păturica și apoi se dă stingerea. Se mai duce la baie o dată înainte de culcare și apoi “uităm” că avem copil până la ora 07.45.

La voi cum decurg serile? Ce metode de a învață copilul să doarmă singur ați încercat? Copilul doarme singur sau cu voi?

Abonare la postarile blogului

Join 6 other subscribers

Mama, expert contabil si blogger in devenire. Imi place culoarea verde si broscutele pentru ca sunt verzi.

2 thoughts on “Ana se duce la culcare singură

  1. pe la 3-4 ani fiica mea zicea ca e un nene mare si negru in dulap si o sperie. Multe glume au fost intre mine si sotz pe seama acestui individ :)))

    Altfel,la 5 ani, asa, a inceput sa doarma singura. Nu am fortzat, nu am pus presiune, am lasat-o cand a fost ea pregatita. Consider ca somnul linistit este f. important pt sanatate.

    Acum, la peste 10 ani, inca asteapta seara sa stea cineva si sa ii zica o poveste. Orice i-as zice, am impresia ca doar ii place sa ma auda vorbind. Dupa ce adoarme eu plec la treburile mele.

  2. Fetita noastra doarme singura in camera de la 7 luni i patut. Mergeam sa o alaptez si cand era bolnava dormema cu ea in pat la ea in camera. Acum are 2 ani si 4 luni inca nu adoarme singura dar vrem sa incercam sa o invatam, adoarme cu unul din noi la ea in camera cu povesti si plusuri. Uneori noaptea ne mai trezim cu ea in pat la noi dar o las sa adoarma adanc si o mutam la ea in camera.
    Fetita cea mica are 7 luni si doarme cu noi in camera la ea in patut. Urmeaza sa o mutam si pe ea la ea in camera.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.