Nunta de argint – 20 idei de cadouri

Categories Cadouri
25 ani de casatorie

Nunta de argint reprezintă jubileul nunții voastre. Au trecut 25 de ani de la nunta voastră iar argintul reprezintă înțelepciune și rezistență, calități necesare pentru a mențiune o relație un timp atât de îndelungat. Ați reușit să depășiți greutățile de care v-ați lovit de-a lungul timpului, iar relația s-a consolidat și a devenit trainică precum argintul. Dacă la celelalte aniversări (poate cu excepția nunții de tinichea) se sărbătorește în cerc restrâns, cu ocazia nunții de argint se organizează o petrecere la care sunt invitați cei dragi vouă. Evident cadourile specifice sunt din argint, iar noi am pregătit o listă cu idei de cadouri inedite pe care le puteți lua dacă sarbatoriti nunta de argint sau ați fost invitat la o petrecere organizată cu această ocazie.

Idei de cadouri pentru nunta de argint

  • Petrecere cu cei dragi. Variază foarte mult în funcție de preferințe și posibilități și are loc după slujba de la Biserică în care se schimbă verighetele. Invitații sunt persoane apropiate, nași, fini etc. Petrecerea poate să fie și una tematică în care să puneți în evidență momentul nunții, să vă uitați la filmare, la albumul foto ori să puneți pe un proiector/TV slide-uri cu fotografii de la nunta voastră. Oricum mare parte din invitați au asistat și la acel moment sau cel puțin vor fi curioși să vadă cum erați acum 25 de ani.
  • Accesorii din argint. De exemplu un barometru meteo in forma globului pamantesc. Cristalele din el sunt argintii si isi schimba forma in functie de vreme, vei putea prezice vremea doar lasandu-l langa un geam. Reprezinta un accesoriu ideal pentru birou, mult mai deosebit decat clasicul set de accesorii pentru birou.
  • O ramă din argint cu o fotografie veche. Cadoul în sine nu este rama foto ci fotografia. Alegeți un moment drag, imortalizat în urmă cu ceva timp și profitați de această ocazie pentru a face un cadou ideal.
  • Butoni din argint. Un cadou recurent, l-am recomandat și pentru nunta de bronz, nunta de fier sau nunta de tinichea. Aici găsiți mai multe recomandări pentru butoni de argint.
  • Antichități din argint. Dacă partenerul este pasionat de istorie sau de lucruri vintage, atunci puteți merge într-un anticariat și să luați un cadou din argint. Poate să fie un ceas de masă, un sfeșnic, o frunctieră, o statuetă sau orice considerați că i-ar fi util. Puteți încerca să căutați ceva online dar cel mai bine ar fi să mergeți la un târg de antichități.
  • Ceas de mână din argint. Deși prețurile sunt mai piperate, nici măcar un bărbat de modă veche care poartă doar 2 bijuterii (verighetă și ceas) nu poate refuza un astfel de cadou. Este genul de cadou care poate fi lăsat moștenire generațiilor următoare.
  • Stilou din argint. Recomandat dacă perechea dumneavoastră are o slujbă de birou. Știm că toți folosesc calculatorul în ziua de astăzi, dar măcar o semnătură mai trebuie să lase astfel încât să folosească un stilou.
  • Casetă de bijuterii. O temă repetitivă, caseta de bijuterii este un cadou pe care îl întâlnim atât la nunta de lemn cât și la nunta de bronz.
  • Inel de argint inscripționat. Pe lângă verighete, care cu această ocazie se vor schimba cu unele de argint sau aur alb, puteți oferi și un inel de argint cu o anumită inscripție.
  • Un buchet de iriși. Fiindcă sunt florile simbolice pentru această aniversare iar un buchet de flori nu trebuie să lipsească de la o aniversare a nunții.
  • Bijuterii din argint. Cu această ocazie puteți oferi orice tip de bijuterie din argint. Fiind o ocazie specială, aniversarea a 25 ani de căsnicie, puteți atașa o piatră prețioasă la bijuterie.
  • Cutie de fotografii placată cu argint. Cutia în sine este doar o parte a cadoului, în ea trebuie să puneți poze speciale. De exemplu, puteți pune 25 de poze, câte una din fiecare an de mariaj.
  • Tacâmuri de argint. Am recomandat un set de tacâmuri și pentru nunta de oțel sau nunta de bronz. Cu această ocazie puteți lua un set cu adevărat special pe care să îl aveți amintire toată viața și pe care să-l folosiți la ocazii speciale.
  • O vacanță romantică. Unul din cadourile care nu trebuie să lipsească de la nicio aniversare de căsătorie, vă sugerăm să alegeți în fiecare an o destinație diferită. La nunta de hartie unul din cadourile primite a fost o hartă răzuibilă a lumii, în fiecare an descoperim ceva nou. Sunt curios cum o să arate la nunta de argint. Dacă nu ai fost încă în Mexic, atunci poți merge și în Taxco, un oraș cu o tradiție bogată în prelucrarea argintului și să aduci și un suvernir de acolo. Din argint, bineînteleș.
  • Fructieră din argint. Poate în timpul anului va sta mai mult în vitrină dar la ocazii speciale o să ofere o notă de rafinament și stil.
  • Port card argintat. Un cadou elegant pentru un gentleman care s-a săturat de portofelul mare demodat.
  • O tavă de argint. Având întrebuințări multiple este un cadou foarte util dacă sunteți invitați la o aniversare a nunții de argint.
  • Suport lumânări din argint. Poate să completeze setul de argintărie sugerat mai sus, o să încălzească la propriu atmosfera în cadrul meselor de Crăciun și Paște.
  • Ceas de masă din argint. Un cadou clasic ce nu se poate demoda, în mod sigur își poate găsi locul în orice sufragerie, clasică sau modernă.
  • Cupe de șampanie argintate. Probabil și la nuntă ați avut cupe speciale de șampanie. Noi încă le mai avem în vitrină, sunt argintate deci probabil le vom folosi tot pe acestea. Dacă nu aveți, nunta de argint este o bună ocazie să intrați în posesia unora.
  • Icoană din argint. Sugerăm acest cadou dacă sunteți invitați la o petrecere a unei nunți de argint, dacă o luați pentru voi este mai bine să o luați în cuplu.

Aceastea au fost ideile noastre de cadouri pentru nunta de argint. Sperăm că vă vor fi de ajutor dacă sarbatoriti nunta de argint sau sunteți invitați la ea. Voi ce cadouri recomandați pentru nunta de argint ?

Article Snippet
Nunta de argint - 20 idei de cadouri
Article Name
Nunta de argint - 20 idei de cadouri
Description
Daca sarbatoresti nunta de argint sau ai fost invitat la o petrecere cu aceasta tema atunci sigur vei gasi folositor acest articol
Carmen
Publisher Name
Viata dupa bebe
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.