Când statul este neputincios: Magic Home

Categories Diverse
Cand statul este neputincios

Pană acum câțiva ani mă gândeam că nu există un motiv pertinent pentru a te muta din România. Până la urmă nici în alte tări nu este lapte și miere. O să câștigi mai mult, dar cheltuielile sunt mai mari, vorbești o limbă străină, renunți la prieteni, familie, tradiții, etc. Asta pană când m-am lovit de sistemul nostru medical…

Până acum nu am fost internat într-un spital. Am ajuns o singură dată la urgențe când aveam 19 ani cu o problemă la stomac. M-am dus la urgențe în Ploiești și voiau să mă interneze într-un pat cu altă persoană. Mi-au dat o pijama mizeră pentru care mama a trebuit să lase ciubuc 10 lei. Am refuzat politicos internarea și i-am spus mamei că prefer să zac liniștit la mine în casă și accept orice remedii naturiste cunoaște decât să mă îmbolnăvesc de altceva în spital.

Dar când ajungi la spital cu copilul?

Dar asta era din perspectiva unui tânăr care credea că nu o să mai aibă nevoie de spital niciodată. Din postura de părinte lucrurile nu mi se mai păr așa simple și mă simt neputincios când depind de un sistem medical din ce în ce mai prost. Ana, din fericire, nu are probleme de sănătate grave. Mai face febră din când în când dar nu a fost nevoie să o internăm niciodată (și sper să nu avem nevoie vreodată). Am ascultat însă cu mult regret povestirile celor apropiați care au avut copiii internați și toate erau asemănătoare: povești de groază care cuprind mizerie, corupție, nepăsare, frig, paturi insuficiente, medici puțini. etc. Am realizat atunci că dacă un membru al familiei ar avea o boală cronică, aș emigra din țară.

Ne lipsește implicarea civică

În fiecare lună fac o donație (unul din lucrurile învățate din cărțile lui Robert Kiosaki) iar în această lună am decis să sprijin proiectul #MagicHome. Consider că una din problemele esențiale ale aceste societăți este lipsa implicării civice. Așadar, nu pot decât să admir acest proiect care vine în ajutorul părinților cu copii grav bolnavi. Subfinanțarea fiind o boală cronică a sistemului medical, părinții aceastor copii  au la dispoziție doar un scaun. Magic home vrea să le ofere normalitatea.

 Împreună putem strânge 100.000 de SMS-uri: Trimite cuvântul MAGIC prin SMS la 8844 și donează 2 euro/lună.

Abonare la postarile blogului

Join 6 other subscribers

3 thoughts on “Când statul este neputincios: Magic Home

  1. Ma regasesc perfect in articolul asta! Asta e cea mai dureroasa parte a vietii in Romania: sistemul medical…singura parte cu care nu sunt de acord e cea cu statul este neputincios….sistemul medical ar trebui sa fie prioritatea 0 a statului, nu construirea de catedrale ale manturiii neamului si altele asemenea…deci statul nostru drag numit “Romania” este criminal, nu neputincios…

    1. In acest caz este neputincios, banii sunt sustrasi in alte scopuri. Eu nu am nimic impotriva catedralei, sunt convins ca daca toti banii alocati ei ar intra in sistemul de sanatate nu s-ar schimba absolut nimic. Problema este felul in care se consuma fondurile, nu lipsa lor …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *