Cu bebe prin Londra. Ce nu ne-a plăcut (II)

Categories Familie
Ce nu ne-a plăcut cu bebe în Londra

Dacă tot am zis ce ne-a plăcut cu bebe prin Londra, cred că ar fi cazul să povestesc și ce nu ne-a plăcut cu bebe în Londra. Pentru că fiecare lucru are părțile lui pozitive și negative, chiar dacă pe Facebook toată lumea postează “vai cât de frumos este în concediu”, “totul e perfect” bla bla, știm prea bine că în viața reală lucrurile nu stau chiar așa.

Ce nu ne-a plăcut cu bebe în Londra

  •  Vremea. Este extrem de capricioasă. Am fost în luna mai și mă așteptam la ploi și la frig. Nu a plouat deloc. În schimb, era când incredibil de frig, bătea vântul și îți venea să îți iei paltonul pe tine și peste 10 minute ieșea soarele din nori și era cald de puteai sta în tricou. M-a bulversat total schimbarea asta. Și nu numai pe mine.
  • Mâncarea a fost extrem de proastă. Nu pot spune că am mâncat acolo ceva gătit și mi-a plăcut. Majoritatea felurilor de mâncare sunt prăjite iar eu nu (prea) mănânc prăjeli. Iar micul lor dejun este pur și simplu bleah. Am încercat în mai multe localuri, dar cam aceleași porcării am găsit pe peste tot.
  • Pozele obligatorii de la multe obiective turistice. După ce stai cu copilul la coadă destul de mult pentru a intra în locul respectiv (deși ai bilet), mai stai la o altă coadă să îți facă o poză, pe care ți-o vând apoi cu minim 20 lire. Dacă o cumperi, bineînțeles. Și nu poți intra fără să faci poza respectivă. Am pățit asta la London Eye, Shrek’s Adventure, Sea World și Madame Toussaud.
  •  M&M World. Îmi doream să ajung acolo iar pe internet produsele arătau super. Am ajuns într-un magazin super aglomerat (dar la casă nu era mai nimeni) și în care mirosea grețos a ciocolată (deși mie îmi place la nebunie ciocolata, sprayul acela era oribil). Iar produsele sunt de calitate inferioară, vândute la suprapreț. Nu m-am putut abține și i-am luat fetiței mele un costumaș de M&M verde, la reducere, care clar nu își merită banii.
  • Ce nu ne-a plăcut cu bebe în Londra
  • British Museum. Îl vezi în filme și te aștepți la ceva wow. Este într-adevăr un muzeu mare și cu multe exponate dar nu m-a impresionat. Am văzut cam tot până acum. Iar Luvru mi se pare de o sută de ori mai frumos. Părerea mea. Soțului i-a plăcut.
  • Ce nu ne-a plăcut cu bebe în Londra Ce nu ne-a plăcut cu bebe în Londra
  • Soțul a vizitat Imperial War Museum și a rămas plăcut impresionat. Eu m-am jucat cu bebe în părculețul din fața muzeului pentru că nu mi s-a părut un muzeu potrivit pentru un bebeluș.
  • Ce nu ne-a plăcut cu bebe în Londra
  • Nu mi-a plăcut că a făcut bebe febră. Aveam la mine o doză de Algin, pentru orice eventualitate. Duminică seara a facut febră și i-a trecut abia luni seara. În ziua de luni am fost singură la Madame Toussaud pentru că aveam biletele cumpărate de pe internet, de acasă. Am mai rămas cu un bilet de adult și unul de bebe, valabile 90 de zile. Dacă este cineva interesat îmi poate da mesaj și îi trimit, gratuit, biletul. Am stat puțin la Madame Toussaud și nu m-am bucurat pe deplin de experință pentru că mă gândeam la cea mică.
    Am încercat să nu ne panicăm și să facem ce am fi făcut și acasă. I-am adiministrat duminică seara o doză de Algin și febra i-a trecut. Dar luni dimineață iar a făcut temperatură. Am cumpărat un siropel de la Nurofen din magazinul din colț (pentru că acolo se vând astfel de medicamente alături de biscuiți). I l-am administrat și până seara i-a trecut febra. Este neplăcut, dar bine că nu a fost ceva mai rău și că și-a revenit. Nu știu de la ce a fost. Și pe mine m-a durut capul și am răcit deci este posibil să fi fost vremea de vină.
  • Diferența de fus orar. Fetița mea se trezește în jur de ora 8. Asta înseamnă ora 6 în Anglia. Toate obiectivele turistice se deschid la 10. Ceea ce înseamnă că 4 ore stăteam și ne jucam. Ea adoarme pe la 12 ora noastră deci când am putea începe să vizităm. Adormi copilul în cărucior și te așezi la coadă cu gândul că te vei bucura de obiectivul turistic. La unele a mers asta. Dar la London Eye sau la Shrek’s Adventure (nici la Madame Toussaud) nu ai voie cu căruciorul. Deci trebuie să mai amâni puțin vizitarea obiectivului sau să mergi într-un muzeu. Unde au controale de securitate care probabil trezesc copilul. 🙁 Iar marsupiul îmi rupe spatele dacă stau toată ziua cu el.

În Londra sunt atât de multe lucruri frumoase de văzut și de făcut. Dacă era și altfel vremea, totul era superb. Am vrut să facem foarte multe în cele cinci zile pe care le-am petrecut în oraș. De obicei, plecăm obosiți în city break-uri și ne întoarcem epuizați. În următorul concediu din iunie, îmi propun ca și obiectiv să mă relaxez. Sper să îmi reușească. 🙂

Abonare la postarile blogului

Join 6 other subscribers

Mama, expert contabil si blogger in devenire. Imi place culoarea verde si broscutele pentru ca sunt verzi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *