Uitandu-ma pe fotografia de mai sus mi-am amintit de o patanie prin care am trecut acum cativa ani. Eram un grup de 9 persoane si am plecat in concediu in Grecia, un concediu care avea sa devina unul dintre cele mai frumoase din viata mea. Dar pentru a aprecia lucrurile bune din viata, ceva trebuie sa mearga prost inainte. Chiar tragi-comic.

Eram in concediu in Grecia si ne gandeam ce activitati mai puteam face. Plimbandu-ne prin port, am vazut ca puteam inchiria, pe o zi, un yacht cu care puteam face o excursie pe mare. Un anumit traseu. Ne uitam noi si ne tocmeam in engleza putin cu grecul, timp in care a mai venit un cuplu care pareau interesati si ei de o excursie. Un baiat din grup zice: “Hai sa-i convingem si pe atarnatii astia doi sa vina cu noi sa platim mai putin”. Se pare ca si atarnatii erau tot romani ca si-au luat talpasita in doi timpi si trei miscari. Pana la urma am luat noi 9 ambarcatiunea cu tot cu “sofer” pe o zi.

In pachet aveam incluse si niste sandvisuri dar noi ce ne-am gandit: “Ne tin noua niste sandvisuri toata ziua? Avem micul dejun inclus la hotel. Hai sa ne imbuibam aici sa ne tina cat mai mult.” Si parca ne indemnam unul pe altul sa mancam cat de mult putem. Am ajuns in port sa plecam. Capitanul ne spune ca sunt curenti puternici pe ruta pe care dorim noi sa mergem si ne propune o alta ruta. Ne uitam pe harta si vedem ca ruta propusa de el este mai scurta deci ne gandim: “Clar, vrea sa ne fure. Ne duce pe o ruta mai scurta sa scape de noi si noi am platit in avans. Exclus total. Ce am platit, aia primim!” Dupa lungi explicatii, esuate, din partea lui, am plecat in larg, pe ruta stabilita de noi si nerecomandata de el.

 

Cand am ajuns in larg ne-am dat seama ca omul era plin de bune intentii. Stii cum e intr-un parc de distractii cand te dai in cea mai tare chestie? Multiplica senzatia cu 10. Si acum inca cu 10 000. Nici chiar asa. Dar barca se legana fata-spate si stanga-dreapta. In acelasi timp! Cand am urcat pe vas, fiecare isi ocupase locul. O prietena care statea ca o sirena la prova (partea din fata, daca asa se numeste) devenise o caracatita pe un catarg, fiecare se tinea de ce putea. Eu cu prietenul meu de atunci (actualul sot) si alt cuplu eram la pupa pe niste canapele fata in fata. Muream de rau si de greata. Numaram orice, ma gandeam doar la lamai sa imi revin. Totul pana in momentul cand fata din fata mea coboara la toaleta si… iti dai seama ce se intampla. Cat m-am abtinut pana atunci dar ala a fost momentul. Am asteptat sa revina (ca spatiul era stramt) si am coborat la toaleta unde s-au dus tot micul meu dejun si toate fructele de mare mancate in excursia respectiva.

Pe cat de repede am coborat, pe atat de greu mi-a fost sa urc inapoi. Cand m-am uitat in jur, dulapurile se inchideau si se deschideau, totul se misca in jur, fix ca in filmele de groaza. Pur si simplu nu mai puteam urca. Asa ca am ramas acolo. Problema mea majora era ca fusese fata inaintea mea, lasase toaleta curata si dupa ce am mers si eu, nu se mai tragea apa. Asa ca am zis sa raman sa se umple bazinul sa trag apa, ca doar sunt cu niste prieteni pe care as vrea sa ii mai am pe viitor. Dupa nu stiu cat timp a coborat si iubitul meu sa ma ia de acolo. Eu: “Nu! Ca trebuie sa trag apa!” El: “Urca! Esti nebuna?! Cum poti sta in mirosul asta? ” Pana la urma am urcat obligat-fortat inapoi pe vas. Unde situatia era la fel de ametitoare. Dar eu tot voiam sa cobor sa trag apa!

Iubitul meu ma tinea sa nu mai cobor acolo ca mor de miros, eu ii ziceam ca trebuie sa trag apa si poate mai si vars putin. El: “Apleca-te peste bara asta si varsa in mare.” Acum ar fi momentul sa va spun ca nu stiu sa inot. Eu: “Vrei sa cad peste si sa mor?” El: “Jos nu mai cobori”. La cuplul de langa noi situatia era fix invers. Ea voia sa verse in apa, el nu o lasa de frica sa nu cada si aveau fix discutia pe dos. Era rasul-plansului. Au durat ceva timp aceste lamentari. Iar discutiile nu se purtau pe un ton scazut. Nu cred ca vreau sa stiu ce gandeau ceilalti pasageri despre noi.

Pana la urma cosmarul s-a terminat si am acostat. Am vazut apa clara jos si nisipul fin de pe fundul apei. Doream sa cobor. Intreb capitanul: “Ce adancime are?” El: ” 5 metri. Haideti sa inotam pana la mal.” Toata lumea a coborat de pe vas sa inoate. Eu eram in dubii. Sa raman pe yachtul groazei sau sa merg pe plaja superba din fata mea? Asa ca i-am zis ca nu stiu sa inot. Reactia de pe fata lui cred ca a fost: “Pai si atunci la ce dracu te-ai mai urcat pe yacht? Ai si rau de mare si nici nu stii sa inoti?” Dar ca un om care isi face treaba cu profesionalism intreaba si ceilalti pasageri: “Mai e cineva care nu stie sa inoate?” Iar eu: “EU! EU! EU!” Ca la scoala ridicam mana cand stiam sa raspund la lectii. El: “Am inteles. Altcineva?” Noroc ca mai era o prietena. Ne-am urcat intr-o barcuta si am ajuns la mal impinse de iubiti si dupa excursia s-a dovedit chiar foarte frumoasa.

DSC06233

Am vazut fotografia facuta la Regata Marilor Veliere, cu vasul care este muuult mai frumos decat yachtul pe care am fost eu si mi-am amitit de patanie. Acum este amuzanta intamplarea. Atunci clar nu a fost. Intre 8 și 11 septembrie 2016 poti vizita gratuit unele dintre cele mai impresionante veliere din toată lumea, în Portul din Constanța. Mai multe detalii aici.

Abonare la postarile blogului

Join 6 other subscribers

Mama, expert contabil si blogger in devenire. Imi place culoarea verde si broscutele pentru ca sunt verzi.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *